Categories: Administratie

Robu inca vrea sa interzica mansardele, dar asteapta sugestii la proiect

Obligat să-și retragă, în ultimul moment, proiectul care interzicea mansardele în Timișoara, primarul Nicolae Robu nu renunță la idee. Propunerea va reapărea, foarte probabil, pe lista pentru viitorul plen, când poate amendamentele care nu i-au plăcut edilului, toate propuse de opoziție, nu vor mai trece.

Nicolae Robu explică de ce și-a retras proiectul, după adoptarea unor amendamente care n-ar fi produs decât confuzie. „Exista riscul să se adopte o variantă care ar fi putut conduce la foarte multe litigii între cetățeni și primărie. Atunci când se restricționează anumite lucruri, trebuie făcute în termeni foarte clari. Ce înseamnă aspect concordant cu zona? E la libera apreciere a fiecăruia. Primarul are o părere, arhitectul șef poate să aibă o altă părere, cetățeanul alta, avocatul cetățeanului alta și, în final, un judecător în instanță, părerea lui personală. Deci nu ar fi fost bine să avem o hotărâre care să ne creeze probleme”, a declarat primarul.

Robu e aproape sigur că la viitorul plen proiectul va reapărea pe ordinea de zi într-o formă foarte apropiată celei retrase. „Proiectul a fost bine făcut inițial, numai că, la un moment dat, în timpul ședinței, printr-un vot la limită, a ajuns să aibă ambiguități. Data viitoare va fi probabil în forma cu care ne-am prezentat, formă care e rigidă, care nu permite interpretări. Lucrurile sunt foarte clare”, a spus edilul. Acesta așteaptă totuși sugestii de îmbunătățire, mai ales în ceea ce privește termenul „adiacent”. „Dacă între timp cineva vine cu idei care pot să îmbunătățească acea formă, avem totală deschidere către sugestii. Dacă nu apare o variantă mai bună, vom păstra termenul «adiacent». El este suficient de restrictiv, așa am dorit să fie, restrictiv”, a mai afirmat Nicolae Robu. Democrat-liberalii au cerut deja organizarea unei dezbateri publice pe tema regulamentului de construire a mansardelor, la care să participe arhitecți, constructori și reprezentanți ai asociațiilor de proprietari.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

5 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

8 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

9 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

9 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

10 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

10 ore ago