Timișorenii care vor să se implice în organizarea alegerilor de pe Colegiul III pot depune solicitări pentru funcțiile de președinți și locțiitori de președinți de secții de votare. Acestea sunt așteptate la camera 103, în Primăria Timișoara.
Persoanele care doresc să deţină aceste funcţii trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să aibă, de regulă, studii juridice sau cel puţin studii medii, să nu facă parte din niciun partid sau formaţiune politică, să nu fie candidaţi sau rude ale candidaţilor până la gradul al patrulea. Cererile pot fi depuse la Primăria Timişoara, etajul 1, camera 103, de luni până vineri, între orele 9 și 15, până la 30 aprilie. Solicitanţii vor depune alăturat cererii de înscriere actul de identitate în copie şi diploma de studii în copie. Persoanele interesate vor putea participa la programul de instruire ce va fi organizat de Autoritatea Electorală Permanentă până la momentul comunicării spre avizare a listelor în vederea desemnării prin tragere la sorţi a preşedinţilor birourilor secţiilor de votare şi a locţiitorilor acestora.
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…
Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…