Din nou: ACS Poli a fentat fotbalul si a luat bataie

ACS Poli se întoarce acasă învinsă din deplasarea de la Galați, iar situația timișorenilor se complică. N-au jucat aproape nimic, s-au închis din nou în apărare și asta i-a costat. Meciul era pe cât ce se să se termine cu o bătaie generală.

Dan Alexa a trimis în teren o formulă – Nuno Claro Belu, Mera, Șeroni, Morariju, Gorobsov, Scutaru, Popovici, Poparadu, Boldea și Szekely –ultradefensivă, astfel că, în prima repriză, timișorenii n-au avut decât o singură ocazie, undeva prin minutul 35. De cealaltă parte, gazdele l-au pus la încercare încă de la început pe Nuno Claro, însă meciul s-a liniștit spre mijlocul reprizei. Doar pe final, gălățenii au mai avut două ocazii, însă fără rezultat pe tabelă. În repriza a doua, timișorenii au continuat să joace defensiv, în timp ce Oțelul a încercat să-și caute drumul spre poarta lui Nuno Claro. În minutul 52, gazdele au cerut degeaba lovitura de la 11 metri, însă au reușit să deschidă scorul zece minute mai târziu. Lovin a executat foarte bine o lovitură liberă și a făcut 1-0.

Ultima jumătate de oră a meciului a fost extrem de tensionată. Oțelului i-a fost refuzat un penalti, după ce Șeroni a faultat în careu și n-a fost eliminat pentru acest gest. Cinci minute mai târziu a venit și primul șut clar pe poartă al timișorenilor, care a purtat semnătura lui Mera, trimis în teren în locul lui Mera. Apoi a venit rândul lui Morariju, însă șutul lui a fost respins de portarul Oțelului. De aici lucrurile au luat-o complet razna: gazdele au început să tragă de timp, iar oaspeților le-a sărit țandăra. În aceste condiții, jucătorii era cât pe ce să se ia la bătaie, astfel că arbitrul Ovidiu Hațegan a fost nevoit să fluiere finalul înainte de scurgerea celor patru minute de prelungire. Înainte de meci, președintele lui ACS Poli, Ioan Timofte, declara că o înfrângere la Galați nu e o tragedie în lupta pentru salvarea de la retrogradare, pentru că situația poate fi rezolvată cu două victorii pe teren propriu. La cum joacă însă echipa, pare greu de crezut că Alexa&co vor reuși să facă șase puncte acasă. (sursa foto: www.prosport.ro)

Share
Published by
Sabin Cara

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

6 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

9 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

10 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

10 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

11 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

11 ore ago