Categories: Politica

PNL şi PDL incep calculele, Popoviciu se pregateste sa defileze alaturi de Robu

Adversari de moarte până în urmă cu câteva zile, PNL şi PDL strâng rândurile şi se gândesc deja cum vor strica vechile majorităţi USL din consiliile locale din toată ţara. Deputatul PDL Alin Popoviciu susţine că pisica ar trebui ruptă prima oară în Timiş, în timp ce senatorul liberal Petru Ehegartner crede că va fi o adevărată nebunie în încercarea de reconfigurare a unor noi majorităţi.

„O alianţă sănătoasă are nevoie şi să refacă majorităţile în teritoriu. Nu poţi să fii în alianţă cu PNL la nivel central şi la nivel local să fii cu PSD sau altcineva. Sper ca Timişul să fie printre primele, dacă nu primul judeţ unde vom încerca să refacem majoritatea PDL-PNL. La nivel local şi judeţean trebuie să venim cu un proiect clar de dreapta, iar ceea ce vom scrie acolo să şi fim în stare să facem”, ne-a declarat deputatul Alin Popoviciu, prim-vicepreşedintele PDL Timiş. Popoviciu mai spune că nu glumea deloc când, în urmă cu jumătate de an, vorbea despre cum va merge cu primarul Nicolae Robu de mână în campania electorală din 2016. În acea perioadă, Popoviciu lansa săptămânal atacuri dure la adresa edilului liberal al Timişoarei. „Eu l-am şi lăudat pe Nicolae Robu când a făcut lucruri bune, când a spus că nu a primit bani de la guvern, când a spus că nu are sprijin de la Bucureşti. Aş vrea să facă şi pasul final, să se rupă definitiv de PSD”, ne-a mai spus Popoviciu.

Colegiul său de parlament, senatorul liberal Petru Ehegartner, susţine că va fi o adevărată nebunie în consiliile locale, în procesul de rupere de foştii partneri din PSD şi reorientarea spre PDL. „Situaţia va fi foarte complicată. Este lucrul de care îmi este cel mai groază. În comunităţile unde lucurile nu erau uşor agreate în vechea formulă am reuşit să-i armonizăm şi să fie linişte. Va fi o întreagă nebunie în multe situaţii, în unele poate nu va fi atât de complicat. E delicat, sunt proaspete multe amintiri”, ne-a spus senatorul Petru Ehegartner. „Dacă se va pune problema fuziunii şi se va face un calendar, lucrurile trebuie să demareze foarte repede. Eu fuziunea nu o văd posibilă decât după prezidenţiale. Va fi o etapă formală şi una oficială. Cu toate acestea, văd cu siguranţă un candidat comun la prezidenţiale, altfel totul ar fi în zadar. Sub aspect logistic şi de structuri, lucrurile sunt avantajul ambelor partide”, ne-a mai declarat Ehegartner.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

7 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

8 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

9 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

10 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

13 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

13 ore ago