Categories: Economic

Peste 8.000 de genti si accesorii cu preturi reduse, la mall

Cea mai mare ediţie a târgului Bag Expo se deschide miercuri la mall. Vizitatorii au de unde alege: la demisolul celui mai mare centru comercial din Timișoara vor fi expuse peste 8.000 de genti, poșete și accesorii. Toate acestea vor avea prețuri reduse substanțial.

Timp de cinci zile, în perioada 14 – 18 ianuarie, la demisolul Iulius Mall va fi deschisă cea mai mare ediție de până acum a Bag Expo. Oricine își poate găsi aici geanta care i se potriveşte. Plicuri elegante, genţi casual sau sport, trollere şi genţi de voiaj, serviete, rucsaci, borsete, genţi de laptop, portofele şi curele sunt doar o parte dintre propunerile Bag Expo pentru clienţi. Practic, vor fi expuse peste 8.000 de produse. Printre acestea se vor număra și o mulțime de articole handmade, croşetate, împletite, cu aplicaţii, motive etno, cusături şi alte detalii. Gențile sunt realizate în România, Italia, Franţa, Germania, Ucraina, India şi Polonia.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

4 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

6 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

8 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

8 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

8 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

9 ore ago