Categories: Pe sursePoliticieni

Revolta surda in PSD pe motiv de Ghita „Vama” Ciobanu

Dacă Sorin Grindeanu nu pare să aibă probleme în a fi ales președinte al PSD Timiș la alegerile care vor avea loc în primăvara acestui an, nu aceeași situație există și în cursa pentru funcția de președinte executiv al partidului. Momentan, acest post nu este ocupat nici măcar cu titlu de interimat, după ce fostul titular Adam Crăciunescu și-a dat demisia, fiind trimis în judecată într-un dosar de corupție privind retrocedările de păduri din județul Brașov. Până în acest moment, un singur PSD-ist și-a anunțat, mai mult sau mai puțin voalat, intenția de-a deveni succesorul lui Crăciunescu, și anume deputatul Gheorghe Ciobanu, cunoscut și ca Ghiță „Vamă”, fost „tartore” al vămilor din vestul României. Numai că această ipoteză de lucru nu convine foarte multor PSD-iști, mai ales dintre cei vechi, care mâncau pâinea neagră a Opoziției, pe vremea când Ciobanu era mare ștab la PDL-ul aflat la guvernare.

Nici faptul că Ciobanu a fost întâmpinat la intrarea în PSD chiar de Victor Ponta nu pare să-i înduplece. Ba sunt unii PSD-iști cărora li se pare chiar imposibilă varianta cu Ciobanu președinte executiv, aceștia susținând că totul e o scorneală de presă. Alți câțiva se gândesc preventiv să caute un contracandidat, numai că aici ar fi o problemă. „Degeaba căutăm un candidat, că totul se stabilește la centru. Dacă îl vor pe Ciobanu, Ciobanu va fi”, ne-a declarat o sursă din PSD Timiș. De altfel, și la ultimele alegeri pentru funcția de președinte executiv s-au înscris în cursă mai mulți candidați, printre care chiar Sorin Grindeanu și senatorul Matei Suciu. La un pocnet de deget al lui Ilie Sârbu, toată lumea a făcu pasul înapoi, pentru a-i lăsa cale liberă actualului inculpat penal Adam Crăciunescu. În fine, posibila aburcare a lui Ciobanu pe a doua funcție în filială va fi pentru unii un foarte bun pretext pentru a-și lua adio de la PSD, partid în care nu se vor mai „regăsi”.

P.S. Colac peste pupăză, zilele trecute, eroul emisiunii „Dosar de politician” de pe B1TV, a fost Sorin Grindeanu, prezentat drept partener de afaceri al „nașului vămilor, Ghiță Ciobanu”.

Share
Published by
deBanat.ro

Recent Posts

Transfer de senzație! Dublu campion al României și câștigător al Cupei, în alb-violet

Vorbim de cel mai important transfer al anului la Politehnica. Un jucător cu un CV…

O oră ago

Descoperire terifiantă! S-a sinucis în apartamentul închiriat

Astăzi, 19 ianuarie 2026, polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați de către o…

O oră ago

Transfer util! Un tânăr de 18 ani, cu partide în Liga 2 vine la Politehnica

Întărire la mijloc, dar și „problema juniorului” rezolvată! Mijlocașul Raul Ailenei (18 ani) a semnat…

3 ore ago

Nu scăpăm de nopți cu ger! În Banat, vremea va reintra în normal spre weekend

Săptămâna a început cu o noapte extrem de geroasă în toată țara, iar temperaturile vor…

3 ore ago

Colterm are planuri investiționale mari și în anul 2026

Anul 2025 a fost unul plin de lucrări de întreținere pentru cei de la Colterm.…

6 ore ago

Mii de timișoreni și-au plătit impozitele la primele ore ale zilei. Serverele DFMT, la un pas de a fi blocate

Timișorenii s-au arătat extrem de interesați de nivelul impozitelor pe care vor trebui să le…

6 ore ago