Categories: Klaus Vaterland

Betia comunicarii

Deși îi plac verile liniștite petrecute la umbra contului de Facebook și-a palmierilor din Ibiza, primarul Nicolae Robu a reușit din nou să semene vânt și să culeagă furtuna. Sau „furtunu’”, depinde din ce parte venea valul de critici pornit viral în mediul electronic. Corneliu Vaida, mai cunoscut decât CJT și Primăria Timișoara pentru implicarea în salvarea Casei Muhle, l-a făcut albie de porci pe primul cetățean al Bocsigului într-o scrisoare deschisă transmisă edilului liberal. Albie de porci în termeni curați, dar tot un fel de a-l face cum i-a venit la gură a fost. Poți să-l contrazici pe civicul Vaida când vorbește despre „narcisismul maladiv și vădit, frustrările care vă fac să vă ascundeți cu «gel estompator» părul cărunt”? Sau de „insistența cu care doriți să transformați Bega și malurile din zona centrala într-un soi de «Luna Park»”? Ori că primarul Robu ar obosi populația Timișoarei cu „proiecte fantasmagorice ca metroul”? Nu poți. Poți să nu solidarizezi cumva cu acești critici ai primarului când se face amintire de „kitsch-uri hidroluminoase” pe Bega, cu trimitere limpede la fântâna pentru care municipalitatea lui Nicolae Robu vrea să cheltuie două milioane de euro?

Unii nu pot, dar contestatarii primarului uită că în Timișoara trăiesc și oameni care se bucură de așa ceva. Cum, la fel, există mulți timișoreni care ar vrea să vadă fotbal de calitate la Timișoara, iar alții care nu vor așa ceva din multe, simple și complicate, motive. Alții ar vrea pasaje subterane lărgite, iar alții, mai bine piste de biciclete. Unii vor să se facă de toate, dar să nu fie afectați de șantier. Mulți se bucurau de „cultura” emanată cu ocazia festivalurilor de pe platoul din fața stadionului „Dan Păltinișanu”, alții, de jazz-ul oferit în Piața Operei sau fado la Muzeul Satului. Unii își doresc folclorul dat la kilogram în rugile bănățene de fostul primar Gheorghe Ciuhandu, alții par încântați de săptămânile de operă și operetă din același parc al Rozelor. Și nu vorbim acum de kitsch sau bun gust, ci, pur și simplu, de nevoia unuia sau altuia de a vedea o fântână de „Luna Park” pe Bega, cu tot cu bezmeticia culorilor ei. Întrebarea care se pune legitim este dacă le dai oamenilor, contribuabili fiecare, ce doresc sau alegi tu pentru ei? Care e filosofia adminitrației locale de pe-aici, să faci referendum pentru fiecare proiect sau să decizi tu, ca primar, pentru populație, ca, în caz de eșec, să te penalizeze lumea la vot? Poate prea târziu pentru oameni cu altfel de gusturi, precum Corneliu Vaida și nu numai.

Pe de altă parte, primarului Nicolae Robu nu ar trebui să i se reproșeze că comunică prea mult cu cetățenii. Asta nu poate fi decât pozitiv, chiar dacă și foarte riscant pentru politician. Ce îi reproșez eu edilului PNL este că amestecă dezbaterea, comunicarea oficială cu cea personală, pe contul său de Facebook. Nu poți să vorbești de treburile obștei pe contul tău personal, iar dacă te supără cineva să-i blochezi dreptul la replică. Justificat uneori, chiar și în cazul d-lui Vaida, în prima replică abordată la per tu, de-o aroganță la fel de kitschoasă precum fântâna în discuție. Pe contul tău personal poți bloca pe cine vrei, dar nu și atunci când acel cont devine platforma oficială de comunicare cu alegătorii sau contestatarii tăi.

Primarul Robu cade în patima aroganței cu care a fost tratat de elitiștii urbei și vorbește în același fel despre cei care nu consideră o idee bună proiectul cu fântâna hidroluminoasă. Astfel că scepticii au aflat cât de „descalificant și penibil” trebuie să fie să respingi așa ceva. Cum naiba să nu te pună pe gânduri o astfel de reacție? O părere despre ceva poate fi nefericită, neexpertizată, neargumentată, chiar degradantă sau penibilă, dar rămâne o părere cu care cineva are dreptul să se facă sau nu de râs. Ce-i rămâne timișoreanului normal de făcut când primarul aproape că-i zice „Tu să taci!”? Nu vorbesc de intelighenția care ridică sabia și face treaba opoziției în Timișoara. Bun, aceia sunt „dușmanii”. Nici de cei care nu pricep nimic din tot ce se întâmplă, din cauze legate de coeficientul de inteligență. Vorbesc de timișoreanul normal, statistic vorbind. Ce șansă are el la o comunicare corectă cu primarul ca persoană, dacă nu ca instituție? Să fie de acord și să dea like-uri sau să devină „descalificant și penibil”? Spectrul cromatic al primarului Robu devine de-un alarmant simplism, în alb și negru, iar nuanțele dispar nedrept într-o zonă în care se amestecă cu interesele politice, administrative sau economice anti-EL, anti-Robu.

D-le Robu, nu vă mai lăudați like-urile date de „prieteni” de pe Facebook! Știați că 242.492 persoane apreciază asta: „Scandal uriaș cu Nicolae Guță! Manelistul e acuzat de băiatul Narcisei că ar fi sărit cu cuțitul la el! „Mi-e frică de el, mă tot amenință…”? Tare de tot apreciază. Le place la nebunie.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

ABA Banat investește 29 de milioane de lei în consolidarea și reprofilarea malurilor râului Timiș

Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…

O oră ago

Geaba Bolojan! După un ostaş în fruntea ţării, PNL propune un şomer în fruntea ţării

La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…

2 ore ago

La Timișoara continuă modernizarea rețelei de termoficare a orașului

13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această…

2 ore ago

Doi jucători străini vin la SCM USV via Constanţa

Campioana națională de rugby, SCM USV Timișoara, și-a asigurat serviciile a doi jucători de la…

2 ore ago

Din această săptămână putem zbura direct între Timișoara și Dubai

Una dintre cele mai solicitate destinații aeriene din ultima perioadă din România, va avea o…

2 ore ago

Florin Drăgan, rectorul UPT: „A fost un an plin de incertitudini în mediul economic, iar instabilitatea politică accentuează problemele”

La sfârșit de an, Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, a făcut o analiză a…

3 ore ago