Poarta lui Poli va fi aparata de cel mai inalt jucator din Liga I

Oficialii polişti au rezolvat problema portarului, poarta lui Poli urmând să fie apărată de un uriaş care măsoară aproape doi metri. După ce negocierile cu portarii Peterson Pecanha şi Robert Veselovsky au eşuat, Daniel Stanciu şi Dan Alexa au insistat pentru transferul unui portar de 35 de ani care a apărat inclusiv în cupele europene.

Este vorba despre Sascha Kirschstein, portar pe care Dan Alexa l-a văzut la lucru în cantonamentul din Austria şi l-a impresionat în jocurile în care a apărat poarta timişorenilor. „Sascha Kirschstein va evolua la Poli Timişoara sezonul viitor. Recent au ajuns actele jucătorului care în ultimul sezon a apărat poarta unei echipe din eşalonul secund din Germania”, ne-a declarat o sursă din cadrul clubului timişorean. Neamţul a jucat, în trecut, pentru Hamburger SV în Bundesliga dar şi în Liga Campionilor, în urmă cu şase ani. Ultima echipă la care a evoluat portarul a fost Erzgebirge Aue în Zweite Bundesliga. La cei 1,96 m, Sascha Kirschstein va fi cel mai înalt jucător în sezonul viitor din Liga I, detronându-i pe Mihai Mincă şi Valentin Cojocaru, ambii portari la CFR Cluj, respectiv Steaua Bucureşti, aceştia fiind mai mici cu doi centimetri decât noul portar al lui Poli.

Share
Published by
Cosmin Bradu

Recent Posts

Nou capitol la UPT: de la zborul lui Traian Vuia la dronele viitorului. Se lansează un nou program de studii în Drone și informatică aplicată în domeniul aeronauticii

O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…

3 minute ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

O oră ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

3 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

3 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

3 ore ago

Primăria Timișoara inaugurează, în sfârșit, baza sportivă din Mehala

Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…

3 ore ago