Categories: PoliticieniUltima ora

Ponta, inculpat oficial in dosarul lui Sova! I se pune si sechestru pe avere

Premierul Victor Ponta a fost pus sub inculpare, luni, în dosarul în care este urmărit penal alături de Dan Şova. În plus, o parte din avere urmează să-i fie pusă sub sechestru. Ponta a mers în cârje la DNA, de unde a ieșit după jumătate de oră.


Premierul Victor Ponta a fost luni la DNA, unde a fost citat în dosarul „Turceni-Rovinari”. După jumătate de oră, la ieșire, el a susținut că nu a dat declaraţii în dosarul în care este cercetat şi că pentru audieri va reveni în luna august. DNA a emis un comunicat în care precizează că „procurorii (…) au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Ponta Victor-Viorel (…) în prezent prim-ministru al României, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de: fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, spălarea banilor”. Practic, Ponta e acuzat că ar fi emis mai multe facturi, fără a avea o bază legală, în baza unui contract încheiat între firma sa de avocatură şi cea a lui Dan Şova. Anchetatorii au stabilit că, în realitate, actualul premier nu a efectuat niciun fel de activitate profesională în temeiul convenţiei de conlucrare cu Şova.

În plus, conform procurorilor DNA, Ponta s-ar fi înţeles cu Şova ca acesta să întocmească în cadrul societăţii de avocaţi rapoarte de activitate juridică, „pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenţia”. O parte din sumele obţinute de la SCA „Şova şi Asociaţii” a fost folosită pentru cumpărarea a două apartamente de lux într-un complex rezidenţial situat în Bucureşti. Firma lui Dan Şova i-ar fi cumpărat premierului şi un autoturism Mitsubishi Lancer Evo 10. Senatorul Dan Şova este urmărit penal, în același dosar, pentru fals în înscrisuri, evaziune fiscală, spălare de bani, complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul. „În cauză, procurorii au instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpatului Ponta Victor-Viorel”, mai precizează comunicatul DNA.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Echipe mixte STPT – Poliția Locală vor controla și informa călătorii din mijloacele de transport în comun

Călătorii din mijloacele de transport în comun din Timișoara vor fi verificați, dar și informați,…

27 de minute ago

Vechi adversari, Ruben Laţcău apreciază iniţiativa lui Alfred Simonis privind comasarea comunelor

Adversari implacabili, preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au cel puţin…

35 de minute ago

Garda de mediu avertizează. Nu dați foc la miriști și la vegetație uscată, sunteți pasibili de amenzi importante

Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș atrage atenția asupra faptului că arderile de…

38 de minute ago

Marilen Pirtea afirmă că PSD lovește fix în oamenii cu venituri reduse, prin blocarea bugetului

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, spune că, prin blocarea adoptării bugetului, PSD loveşte chiar în…

2 ore ago

O investiție de 50.000 de euro aduce procesele reale mai aproape de studenții UPT

De la teorie, la practică. Totul pentru studenți! La Universitatea Politehnica Timișoara, colaborarea cu mediul…

2 ore ago

O interesantă expoziție dedicată manifestărilor funerare din paleolitic se deschide la UVT

Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește la sediul central de pe bulevardul V. Pârvan, nr.4,…

3 ore ago