Categories: Zâmbete amare

Guvernul Ponta-Sarbu a plecat, Adam Craciunescu a ramas. Totuși, pana cand?

În urmă cu vreo zece zile, la Utvin, a avut loc o acțiune de împădurire, desfășurată și la nivel național. Cu această ocazie, am aflat că la vârful Regiei Romsilva se află în continuare timișoreanul Adam Crăciunescu. Dând dovadă de o maximă ipocrizie și tupeu, Crăciunescu s-a dus și el, în fruntea unei găști de PSD-iști, să planteze un pom, hai, fie doi. Și asta în timp ce același individ este trimis în judecată pentru retrocedarea ilegală a 43.000 de hectare de păduri, prejudiciul estimat de DNA ca adus Romsilva fiind de 300 de milioane de euro. N-am verificat, dar se spune că e pentru prima dată când un șef de instituție de stat este păstrat în funcție, după ce a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție.

Evident, există prezumția de nevinovăție, iar Crăciunescu poate fi în fapt total inocent și imaculat, un adevărat „zân” al pădurii. Și asta dincolo de controversele legate de numele lui sau articolele de presă privind nenumăratele sale legături cu prăduirea pădurilor României, încă din perioada 2003-2005, când, ca secretar de stat, se ocupa tot de păduri. Perioadă în care, sub semnătura sa, au fost înstrăinate/concesionate nenumărate fonduri de vânătoare și terenuri forestiere. Dar probabil, era la fel de nevinovat ca și acum și toate erau niște răutăți. Și tot din răutate or fi fost și protestele împotriva defrișărilor ilegale ale ONG-urile sau activiștilor de mediu în fața sediului Romsilva.

Cum vorbă de venin o fi și aceea că era/este băiatul de mingi al lui Ilie Sârbu care și l-a adus lângă el pentru a-l utiliza la tot felul de șmenuri. „Acum să-l folosesc pe Sârbu să-l calce pe cap pe Adam”, e o celebră interceptare din dosarul retrocedărilor avându-l protagonist pe Viorel Hrebenciuc. (Amintesc aici că un alt țuțăr al lui Sârbu, promovat la București, Corneliu Popa, face acum ani grei de pușcărie și mai este inculpat în câteva dosare.). Evident nici după Traian Băsescu nu te poți lua când scria nu cum mult timp în urmă: „Plagiatorul mincinos este și ticălos. Tata socru a patronat semnarea, în 2003, a unui contract pe zece ani cu austriecii de la Schweighofer. La semnarea contractului, șeful corpului de control era actualul premier, VV Ponta. Actualul director general al Romsilva, domnul Adam Crăciunescu, protejat al lui tata socru, era secretar de stat, responsabil cu pădurile în Ministerul Agriculturii atunci când s-a semnat contractul cu austriecii. În 2013, când contractul pe zece ani al austriecilor a expirat, VV Ponta era prim-ministru, Adam Crăciunescu era director Romsilva, iar tata socru devenise celebru samsar al codrilor și terenurilor agricole ale României. Niciunul n-a făcut nimic pentru a pune frână lăcomiei austriecilor”. Pentru cine nu știe, Schweighofer este firma responsabilă în cârdășie cu Romsilva pentru defrișările sălbatice care s-au produs în ultimii ani mai ales în zona Ardealului. Probabil tot răi și invidioși sunt și cei care l-au poreclit pe Crăciunescu „Baronul pădurilor” sau… „Doctor dividente”. Aceasta din urmă poate și fiindcă în anul 2008 și-a tras la USAB un doctorat în agronomie, nu în silvicultură. În mod cert neplagiat.

Și iar mi-am aminit de Crăciunescu zilele trecute, atunci când premierul Cioloș a anunțat că va demara o evaluare din punct de vedere al competenței, dar și al integrității, în eșalonul II al ministerelor. Fiindcă „Baronul pădurilor” nu și-a dat demisia, evident se va ajunge și la el cu evalurea. Culmea, în momentul începerii urmăririi penale, el a demisionat din funcția de președinte executiv al PSD Timiș, dar nu și din cea de șef al Romsilva. Și asta, cu toate că faptele de care este acuzat le-a făcut ca șef Romsilva, nu ca lider PSD. Și mai curios este faptul că nici Liviu Drganea nu i-a retras sprijinul, deși liderul PSD clamează acum că partidul se află în plin război cu corupția. Că n-a fost dat afară de Ponta nu e de mirare, având în vedere legătura ocultă dintre fostul premier, socrul său și Crăciunescu.

Revenind la evaluarea șefului Romsilva, din punct de vedere al intergrității trebuie să se pronunțe judecătorii se pare, fiindcă procurorii au dat verdictul: abuz în serviciu și sprijinirea unui grup infracțional organizat. În schimb, pe criteriul competenței, în mod cert, Crăciunecu are cu ce se lăuda. Auziți numai ce avere are cel mai bogat angajat al statului din România: cinci terenuri agricole/viticole totalizând 2.027.900 mp; șase immobile, din care patru case și două apartamente; șase conturi bancare totalizând 193.286 de euro și 184.251 de lei; plasamente în valoare de de 150.000 de lei la trei firme. Păi ca să strângi o asemenea avere lucrând toată viața la stat, cu o pauză de trei ani în mediul privat, se cheamă să fii mega-competent. A, era vorba de competență în slujba instituției statului? Poate Crăciunescu a înțeles greșit, crezând că e vorba de competență în interes personal.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu

Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…

15 ore ago

Oprit în trafic înainte de a produce nenorociri! Beat „mort” şi fără permis, cu tupeu la volan

„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…

16 ore ago

Culmea prostiei? Să furi o maşină, să nu ai permis şi să mai faci şi accident

Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…

16 ore ago

CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…

16 ore ago

Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri

Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…

16 ore ago