Muzeul Revolutiei, o obligatie pentru Timisoara

A mai trecut o aniversare a Revoluției de la Timișoara. La fel de searbădă precum în anii trecuți. Prinși în febra Crăciunului, tot mai mulți timișoreni au uitat că, în urmă cu 26 de ani, la Timișoara a izbucnit Revoluția împotriva celui mai crunt regim comunist din Europa, făcând din România singura țară în care s-a vărsat sânge în acel an de grație 1989. Că Revoluția timișorenilor a fost deturnată la București de lideri din eșaloanele II și III ale Partidului Comunist nici că mai contează acum. Pardon, contează enorm, fiindcă a lăsat România în urmă tuturor celorlalte țări ex-comuniste, dar nu e vina timișorenilor pentru acest lucru.

Revenind la evenimentele care au marcat la Timișoara cei 26 de ani de la acel sângeros decembrie, am avut iar mese rotunde, a mai ieșit o promoție de cetățeni de onoare, l-am avut iar pe Fortuna care tocmai a aterizat din călătoriile sale astrale, un concert și… cam atât. Totul s-a făcut ca un fel de obligație, că trebuie bifat. Ce-i drept, în acest an am scăpat de tradiționalele certuri între revoluționari pe motiv de care și-a tras mai multe terenuri, case, spații sau alte drepturi. Foarte curios însă în toți acești ani, nu s-a vorbit sau s-a vorbit prea puțin despre un Muzeul al Revoluției. În urmă cu trei ani a fost nevoie să vină din Hunedoara un politician, pe numele lui Ben-Oni Ardelean, acum senator de Timiș, pentru a susține acest proiect. La început mulți au râs pe sub mustață de această inițiativă: „Bine, mă, vine și ăsta să ne povestească despre revoluția noastră!”.

Da, avem o Biserică a Martirilor (în care au intrat bani cât pentru zece catedrale), este un Memorial al Revoluției, dar e mai mult o afacere internă a asociației cu același nume. Dar nu avem un muzeu care să marcheze probabil cel mai important eveniment care s-a întâmplat la Timișoara în întreaga sa istorie. Dacă Timișoara înseamnă ceva peste hotare, nu înseamnă – sau înseamnă prea puțin – că aici a fost primul tramvai tras de cai, primul oraș iluminat electric, că s-a născut Tarzan etc. Timișoara este cunoscută dincolo mai ales pentru că aici a început Revoluția Română. Eventual, numele orașului mai este legat de laureata Premiului Nobel, Herta Müller.

Ei bine, în 26 de ani, Timișoara n-a fost în stare să ridice un Muzeu al Revoluției. Abia acum, prin Ministerul Culturii au fost alocați primii bani pentru acest demers. Da, n-au venit cele trei milioane de euro promise de senatorul Ardelean, dar tot e ceva. Nu în ultimul rând, un astfel de muzeu trebuie să readucă în memorie și cauzele care au condus la acea Revoluție. Adică ar trebui să fie ceva mai mult decât un loc în care să fie prezentate mărturii a acelor zile din decembrie 1989. Un Muzeu al Revoluției din Timișoara fără mărturii ale perioadei comuniste, ale Rezistenței față de acel regim dement, ar putea fi înțeles mai greu. Fiindcă Banatul a avut și trebuie să se mândrească cu o puternică rezistență la comunism. Începând cu luptătorii din Munții Banatului până la paorii care s-au opus colectivizării și au umplut pușcăriile comuniste. Nu în ultimul rând, nu pot lipsi din acest muzeu referiri la drama deportaților în Bărăgan, a sașilor deportați în Siberia etc. Lăsând toate disputele deoparte, de asta are nevoie cu adevărat Timișora. De un Muzeu al Revoluției, nu de ipostaze ale nesimțirii unor revoluționari.