Supararile Doamnei M

Monica Macovei este tipul de om care nu acceptă nuanțele de gri. Totul e în alb și negru. De asemenea, ea trezește în rândul oamenilor aceleași reacții maniheiste: unii o iubesc, alții o urăsc. Nu prea există cale de mijloc. Personal n-am niciun motiv s-o admir. Are un stil prea radical, uneori fanatic, care nu poate provoca o mare admirație. Un fanatism de tip robespierian, dacă vreți. Suporterii ei vor spune că scopul e prea măreț, ca să ne împiedicăm în amănunte. Numai că machiavelicul „scop care scuză mijloacele” a fost un pretext folosit îndeobște în dictaturi, regimuri totalitare, cu dictatori luminați sau nu. Modelul nu-și găsește locul însă într-o societate democratică.

Pe de altă parte, trebuie să-i recunosc Monicăi Macovei mari merite în ceea ce pentru unii a devenit principalul motiv de ură. Și mă refer la reforma Justiției. Mai mult, spre deosebire de un alt „părinte” al reformei, Traian Băsescu, Macovei nu se dezice de rezultatele care se văd acum. (Deși are și ea nemulțumiri.) Că mai există probleme în Justiție iar e adevărat, dar nu se compară cu ce a lăsat Rodica Stănoiu și PSD, când procesele se judecau în sediul partidului de pe Kiseleff, acolo unde se stabilea și cine trebuie arestat, și cine nu. Or, meritul Monicăi Macovei este c-a mutat decizia judecătorească din sedii de partid în instanțe, acolo unde de altfel îi e locul, plus i-a lăsat pe procurori să muncească.

Trecând peste acest preambul, trebuie spus că același gen de radicalism și discurs anti-sistem le-a manifestat Monica Macovei și la Timișoara în timpul vizitei de la finele săptămânii trecute. Trec peste faptul că un discurs anti-sistem venit din partea unui om care a făcut parte din sistemul politic în ultimii zece ani dă dovadă de o mare doză de ipocrize. Apoi Macovei a scrâșnit și generalizat: Timișoara a rămas mult în urmă din cauza politicienilor foarte slabi pe care îi are. Or, orice generalizare de acest gen nu e deloc corectă. Nu poți spune că toți politicienii din București sunt o apă și-un pământ. Așa cum nu poți spune că toți foștii și actualii apropiați ai lui Băsescu sunt hoți și corupți. Cred că nici Monicăi Macovei nu i-ar plăcea să fie introdusă în aceeași oală cu Elena Udrea. Deși au stat împreună mult timp și nu s-a plâns că i-ar fi inconfortabil.

Cum n-a comentat nici când foștii ei colegi de partid din PDL conduceau destinele Timișului și, implicit, Timișoarei. Monica Macovei avea birou europarlamentar la Timișoara, știa care sunt problemele orașului de mult timp, dar n-a spus în trecut că o haită de PDL-iști, în frunte cu Constantin Ostaficiuc, continuând cu un Alin Popoviciu, până la figuri triste ca Dorin Cutu sau Dorin Cândea, au luat cu japca tot județul. Și, repet, erau colegii ei de partid. Dar nu i-a văzut. Ca să nu mai spun că raportările la tragedia Colectiv denotă o mare doză de cinism și… politicianism. Fiindcă, iar mă repet, Monica Macovei n-a apărut acum din spuma mării, ea având în spate o bogată experiență de politician, chiar la vârf de partid. Cum o mare doză de politicianism a fost și declarația că Timișoara e un oraș al gropilor din asfalt. Fiindcă nu e deloc așa. Mai degrabă, cred că în fiecare oraș, Macovei are același discurs invariabil: clasă politică slabă care trebuie înlocuită și gropi în asfalt. În două cuvinte, populism și politicianism.