Categories: Economic

Se redeschide Transalpina! Cu unele conditii

Una dintre cele mai spectaculoase șosele din Europa, DN 67C, Transalpina, va fi redeschis traficului începând de sâmbătă, 11 iunie. Vor exista însă unele restricții de care șoferii trebuie să țină cont, dacă vor să nu aibă probleme.

Compania Națională de Autostrazi si Drumuri Nationale din România anunță deschiderea, sâmbătă, 11 iunie, a circulației rutiere pe DN 67C Transalpina, pe sectorul de drum cuprins între km 34+500 – km 59+800, respectiv Rânca – Obârșia Lotrului. „Precizam că accesul autovehiculelor în intervalul orar 20 – 7 este strict interzis. De asemenea, viteza maximă de circulație pe sectorul de drum mentionat este de 30 km/h. Accesul pe acest tronson de drum este permis doar autovehiculelor cu MTMA mai mica sau egala de 3,5 to”, transmite CNADNR. Transalpina, căreia i se spune și „Drumul Regelui”, face legătura între Transilvania și Oltenia. Aflat la peste 2.000 de metri altitudine, este cel mai înalt drum din România care poate fi traversat cu maşina, punctul maxim fiind în Pasul Urdele, la 2.145 m.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

O oră ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

O oră ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

2 ore ago

Primăria Timișoara inaugurează, în sfârșit, baza sportivă din Mehala

Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…

2 ore ago

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…

4 ore ago

Pacientul ştia: infarctul bugetar din 2026. Nu e criză. E infarct

Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…

5 ore ago