Klaus Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, că nu o va desemna premier pe Sevil Shhaideh. Aceasta era propunerea făcută, pentru această funcție, de liderul PSD Liviu Dragnea.
Într-o declarație de presă extrem de scurtă, președintele Klaus Iohannis a anunțat că respinge propunerea făcută, săptămâna trecută, de PSD pentru premier. Liviu Dragnea a nominalizat-o atunci pe Sevil Shhaideh, o apropiată colaboratoare a sa, fost ministru al Dezvoltării. „Săptămâna trecută, când am avut consultări, PSD și ALDE, care au ținut să vină împreună, mi-au propus-o pe doamna Shhaideh ca premier. Am cântărit cu grijă argumentele pro și contra și am decis să nu accept propunerea. Solicit PSD – ALDE să vină cu altă propunere”, a spus Iohannis. Președintele nu a precizat motivele pentru care nu dorește s-o nominalizeze pe Sevil Shhaideh premier.
Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…
Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…
Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…
Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…
După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…