DNA a clasat dosarul privind OUG 13, însă un alt dosar pentru favorizarea făptuitorului, sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri și fals intelectual a fost declinat și disjuns către Parchetul de pe lângă Înalta Curte. Procurorii susțin că au existat documente sustrase și vorbesc despre „plăsmuirea” altor acte.
Procurorii DNA au clasat cauza privind folosirea influenței ori autorității ca persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. DNA arată că în noaptea de 31 ianuarie, la guvern au avut loc „discuții tensionate” între reprezentanții Ministerului Justiției și cei ai Ministerului pentru Relația cu Parlamentul, condus de Grațiela Gavrilescu, care „critica nemotivarea urgenței proiectului de modificare a Codului Penal”. În aceaași noapte, Ministerul pentru Relația cu Parlamentul a adoptat un aviz favorabil OUG 13, vechiul aviz fiind distrus de Ministerul Justiției. În aceste condiții, DNA a disjuns și declinat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte un dosar pentru următoarele infracțiuni: favorizarea făptuitorului, prezentare cu rea-credință, de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, fals intelectual.
Iată comunicatul DNA:
„La data de 24 februarie 2017, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus:
1. Clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea prev. de art. 13 din Legea nr.78/2000, respectiv folosire a influenței ori autorității ca persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite
2. Disjungerea și declinarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă soluționare, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:
– Favorizare a făptuitorului
– Prezentare cu rea-credință, de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului (prevăzută și sancționată de Legea 115/1999 – a răspunderii ministeriale)
– Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 259 al.1 și 2 C.p)
– Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri (art. 275 C.p)
Fals intelectual
(…)
Dosarul s-a format, ca urmare a unei sesizări formulate de persoane fizice, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– Favorizare a făptuitorului
– Prezentare cu rea-credință, de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prev. de art. 8 alin.1 lit.b din Legea 115/1999, în legătură cu modalitățile prin care primul ministru și ministrul justiției au promovat și susținut adoptarea prin ordonanță de urgență, la data de 18.01.2017, a două proiecte de ordonanță de urgență privind grațierea unor pedepse, precum și modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală.
Sesizarea a fost completată de aceiași petenți și cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 de către persoane ce dețin funcții de conducere într-un partid politic care și-ar fi exercitat autoritatea sau influența politică în vederea adoptării, în seara zilei de 31.01.2017, a unei ordonanțe de urgență prin care au fost modificate codurile penal și de procedură penală, cu scopul favorizării unor persoane urmărite penal sau judecate care, în felul acesta, ar fi beneficiat direct sau indirect de foloase necuvenite.
Ulterior, ca urmare a efectuării unor acte procedurale de către procurori, s-a dispus extinderea urmăririi penale în cauză, cu privire la infracțiunile de:
– sustragerea sau distrugerea de înscrisuri
– sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri
– fals intelectual
La data de 16.01.2017, ministrul Justiției a avut inițiativa modificării Codului Penal și a Codului de Procedură Penală (CP și CPP), invocând necesitatea punerii în acord a deciziilor Curții Constituționale cu legislația internă. De asemenea, același ministru a precizat că intenționează și promovarea unui proiect privind grațierea unor pedepse. Cu această ocazie, ministrul și-a exprimat intenția ca respectivele modificări să fie transpuse într-un proiect cât mai repede pentru a fi promovate în ședința de Guvern din 18.01.2017.
În acest context, ministrul a prezentat personalului de specialitate din conducerea Ministerului Justiției un document ce conținea modificările pe care acesta dorea să le aducă celor două Coduri. Principalele modificări dorite la acel moment de ministrul Justiției vizau:
– Dezincriminarea infracțiunii de abuz în serviciu
– Dezincriminarea infracțiunii de neglijență în serviciu
– Modificarea conținutului constitutiv al infracțiunilor de conflict de interese
– Modificarea conținutului constitutiv al infracțiunilor de corupție: darea de mită, luarea de mită, traficul de influență și cumpărarea de influență
– Modificări ale codului de procedură penală, printre care se regăseau și modificări ale modului de sesizare denunțul și plângerea
Urmare a solicitării ministrului, personalul de specialitate din cadrul Ministerului Justiției a întocmit o notă prin care indica explicit ce decizii ale Curții Constituționale ar fi trebuit transpuse în legislație, indicând în concret o soluție pentru fiecare modificare. Totodată, personalul de specialitatea a opinat că este imposibil a justifica urgența pentru promovarea proiectului de act normativ prin OUG.
La data de 18.01.2017, aceste proiecte nu au mai fost introduse pe ordinea de zi suplimentară a guvernului, așa cum se intenționase inițial, iar ulterior au fost publicate pe site-ul Ministerului Justiției pentru a se transmite opinii. Totodată, s-au solicitat puncte de vedere de la principalele instituții din domeniul judiciar.
După data de 25.01.2017, aceste opinii au fost centralizate de specialiștii Ministerului Justiției, majoritatea fiind critice, atât cu privire la fondul proiectelor, dar și cu privire la intenția promovării prin OUG, în sensul că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a justifica urgența.
În toată această perioadă, personalul de specialitate din cadrul Ministerului Justiției a întocmit 6 (șase) note prin care exprimau critici la adresa proiectelor amintite.
Ședința de guvern a fost programată pentru ora 19.45, întrucât s-a așteptat redactarea și transmiterea avizului de la Consiliul Suprem de Apărare al Țării (CSAT), referitor la proiectele de buget. Cu referire la OUG de modificare a Codurilor (care de altfel nici nu figura pe ordinea de zi), până la ora programată inițial pentru ședința de guvern – 19.45, au fost transmise către Secretariatul General al Guvernului doar avizul Ministerului Afacerilor Interne și cel al Consiliului Legislativ, adică doar două din cele cinci avize necesare.
Ministerul Afacerilor Interne a comunicat un aviz strict referitor la infracțiunile din domeniul circulației rutiere. Consiliul Legislativ a transmis un aviz cu observații. Acest aviz atrăgea atenția asupra insuficientei motivări a caracterului de urgență a proiectului de OUG pentru modificarea Codurilor.
Deși nu a fost trimis un aviz de la CSM, reprezentanții Ministerului Justiției au atașat avizul negativ al amintitei instituții emis însă pentru forma proiectelor așa cum fuseseră publicate în data de 18.01.2017, deși între timp apăruseră modificări de substanță, dintre care sunt de amintit introducerea unor cauze de nepedepsire în cazul abuzului în serviciu și a favorizării făptuitorului.
Ministerul Afacerilor Externe nu a transmis un aviz formal, ministrul de resort semnând proiectul de act normativ pentru modificarea Codurilor chiar în sediul guvernului, deoarece i s-a solicitat „pe loc” acest aviz.
Sintetic, avizul MRP critica nemotivarea urgenței proiectului de modificare a CP și CPP. Acest aviz a fost predat de reprezentanții MRP către reprezentanții Ministerului Justiției. Personalul de specialitate din cadrul Ministerului Justiției a luat la cunoștință despre conținutul avizului MRP după ora 20 și a comunicat, prin intermediari, către ministrul Justiției, impedimentele rezultate din avizul MRP.
Este de menționat că, deși până la ora inițială stabilită pentru începerea ședinței de guvern – 19.45, a fost înregistrat la Secretariatului General al Guvernului, avizul de la CSAT (necesar pentru adoptarea proiectelor de buget aflate pe ordinea de zi), ședința de Guvern a fost totuși amânată până în jurul orei 21, din cauza nefinalizării avizului de la MRP cu privire la proiectul de OUG pentru modificarea CP și CPP. Această amânare a ședinței de guvern a avut loc, deși acest ultim act nu era menționat pe ordinea de zi și nici nu se solicitase suplimentarea ordinii de zi. Întreaga ședință de Guvern a durat între 15 și 25 minute.
În timpul ședinței, după ce s-au discutat și adoptat proiectele de acte normative privind bugetul de stat, precum și un proiect de hotărâre al Ministerului Transporturilor, ministrul Justiției a solicitat suplimentarea ordinii de zi cu trei proiecte printre care și proiectul OUG pentru modificarea CP și CPP. Expunerea ministrului Justiției a durat 2-3 minute, iar proiectul OUG nr 13/31.01.2017 a fost aprobat de guvern, constatându-se formal existența avizelor, deși cel de la CSM era unul pe un proiect mai vechi, cel de la MAE era certificat doar printr-o simplă semnătură, iar primul aviz de oportunitate cu observații și propuneri al MRP (care ar fi blocat adoptarea OUG 13/2017) nu a fost atașat la dosarul de avize.
Pe parcursul urmăririi penale au rezultat probe în sensul că primul aviz, cel cu observații și propuneri, transmis prin fax de la Ministerul pentru Relația cu Parlamentul către Ministerul Justiției, a fost distrus în interiorul ultimului minister menționat. De asemenea, și originalul primului aviz cel cu observații și propuneri, emis de MRP și predat reprezentanților Ministerului Justiției, a fost sustras, la acest moment nemaifiind identificat în rândul documentelor existente în cadrul Ministerului Justiției.
Pe parcursul urmăririi penale în prezenta cauză, sesizându-se că sunt puse întrebări de către procurorii DNA, cu privire la circuitul documentelor în cadrul Ministerului Justiției, cu referire și la avizele de la MRP, transmise prin fax sau oficial, au fost făcute mențiuni nereale în condica de predare-primire de la cabinetul ministrului Justiției cu privire la primul aviz transmis prin fax de la MRP și înregistrat oficial cu număr și ștampilă la nivelul Ministerului Justiției. De asemenea, există date că ar fi fost plăsmuite și alte documente care să justifice mențiunile nereale din condica de predare primire de la cabinetul ministrului Justiției.
Astfel, în raport de aceste aspecte, s-a apreciat că este oportună extinderea urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:
– Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, în raport de distrugerea primului aviz transmis prin fax de la MRP și înregistrat oficial la nivelul Ministerului Justiției (pe data de 31.01, ora 20.02), precum și de sustragerea originalului acestui prim aviz al MRP ce a fost predat reprezentanților Ministerului Justiției
– Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri și fals intelectual, în raport de mențiunile reprezentând atestări ale unor date nereale, realizate pe parcursul desfășurării urmăririi penale, în cuprinsul condicii de predare/primire de la cabinetul ministrului, precum și cu privire la întocmirea altor documente care să ateste nereal respectivele mențiuni.
În concluzie,
1. Analizând actele aflate la dosar, se constată că nu se poate reține în prezenta cauză săvârșirea infracțiunii prev. de art.13 din Legea nr.78/2000 de către persoane ce dețin funcții de conducere într-un partid politic, care și-ar fi exercitat autoritatea sau influența politică în vederea adoptării, în seara zilei de 31.01.2017, a unei ordonanțe de urgență prin care au fost modificate codurile penal și de procedură penală, cu scopul favorizării unor persoane urmărite penal sau judecate care, în felul acesta, ar fi beneficiat direct sau indirect de foloase necuvenite, deoarece actele de urmărire penală efectuate în cauză nu au confirmat săvârșirea vreunei fapte de natură penală.
Raportând prevederile care incriminează infracțiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000, la datele rezultate în urma efectuării urmăririi penale, se constată că, nu au rezultat date sau indicii concrete care să conducă la concluzia săvârșirii unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție.
În urma analizării actelor de urmărire penală aflate la dosar, mai precis a declarațiilor martorilor audiați în cauză, a documentelor ridicate și a celorlalte probe, nu au rezultat indicii concrete în sensul celor sesizate în sesizarea ce a stat la baza înregistrării prezentului dosar.
2. Având în vedere că, din analiza actelor de urmărire penală, rezultă indicii cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, respectiv:
– Favorizare a făptuitorului
– Prezentare cu rea-credință, de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului( prevăzută și sancționată de Legea 115/1999)
– Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri,
– Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri
– Fals intelectual
Întrucât aceste infracțiuni nu intră în sfera de competență de Direcției Naționale Anticorupție (…) cauza se va disjunge și se va declina spre soluționare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns într-un nou stadiu, piațeta din…
Joi, 19 decembrie, în jurul orei 17:45, ISU Timiș a fost anunțat despre producerea unui…
Mult disputatul proiect al taxelor și impozitelor la nivel maxim permis de legislația fiscală, pentru…
Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - Timpark urează…
În contextul crizei politice actuale, Academia de Advocacy face un apel ferm către partidele politice…
Pe lângă Portalul Libertății, la 19 școli din oraș Primăria Timișoara a montat instalații luminoase…