Fraierul de serviciu sau istoria unor coincidente

Recent vorbeam de păcatul românului, poate al celor mai mulți dintre români, de a considera harul descurcatului în lume preferabil celui al corectitudinii. Și am mai zis atunci că acesta ar putea fi defectul cel mare al omului român, viciu care ne ține încă departe de lumea civilizată și rezonabilă. Asta dacă ar fi să ne analizăm în raport cu alte popoare mai nordice, dar haideți să intrăm cu acest subiect în țară, să ne comparăm pe noi, cei din Timiș, din vest, din Banat și Ardeal ce se întâmplă în alte zone, fără să ajungem la o polemică neargumentată de tipul bănățeni vs olteni, ardeleni vs moldoveni. Nu, mai bine să vedem ce pățim dacă suntem corecți. Să luăm domeniul sportului, al fotbalului, care, cu siguranță, nu e unul izolat.

E bine că suntem corecți. E foarte bine. Situația devine deranjantă în momentul în care „descurcărețul” știe că e descurcăreț, știe că tu ești corect și aplici legea, dar pe mai departe încearcă să profite de această conjunctură, nu să se corecteze pe el. Mai pe scurt, îți râde în nas și te ia de prost. Au trecut aproape doi ani de când municipalitatea a decis să nu mai finanțeze asociația care administrează clubul de fotbal ACS Poli. Decizia a venit ca urmare a intervenției Camerei de Conturi Timiș, care a concluzionat, după mai multe controale, că acest gen de contribuție a primăriei nu este legal. Părerea Camerei de Conturi nu era atunci cu titlul executoriu, dar Nicolae Robu a dat înapoi și nu a mai alimentat conturile ACS Poli, deși exista o hotărâre de consiliu local care îl obliga să plătească cotizația anuală.

Din respect pentru lege și, de ce nu?, de teama de-a ajunge să plătească un eventual prejudiciu, oficialii Primăriei Timișoara nu au mai dat acei bani la fotbal. Deși un astfel de audit nu a fost la acea dată făcut și la Voluntari, Chiajna, Iași și alte localități cu primari (întâmplător) de o anumită coloratură politică, măsura Curții de Conturi putea prinde și acolo contur de precedent și să-i facă pe edili să nu mai finanțeze fotbalul. „Frica” de lege a acestor primari a dus fără probleme fotbalul ilfovean mai departe, jucători care la Timișoara nu visam să-i aducem luau drumul acestor echipe din localități mici, dar cu edili cu o inimă atât de mare.

Au trecut doi ani și auzim că la Cluj și Călărași e aceeași problemă ca la Timișoara. La Chiajna am înțeles că ar fi intrat Curtea de Conturi pe caz, dar totul merge bine și frumos înainte. Nu auzi acolo că primăria cere bani clubului pentru un meci de prima ligă, cum se întâmplă la noi cu CJ. Da, așa zice legea, dar unde se aplică? La Timișoara, cum să nu! Probabil că sunt prea optimist cu privire la capacitatea premierului Grindeanu, a PSD, de a adapta legislația fiscală cu cea sportivă, ca în viitorul apropiat să fie permisă finanțarea sportului prin contribuția administrației locale. Unele cluburi însă vor trece peste această problemă fără să știe că legea nu le-a permis așa ceva nici până acum. Primarii vor râde copios, echipele lor vor rezista și la anul în prima ligă, în timp ce la Timișoara vom fi blamați că nu suntem în stare să facem performanță.

O altă speță: cluburile sportive municipale. A trecut mai bine de un an de când Nicolae Robu îmi explica că nu se poate să băgăm ACS Poli pe SCM. Pe de o parte, că nu permite federația, pe de altă parte, salarizarea nu se poate face cu lefuri mai mari decât cea mai mare de la nivelul primăriei, a lui nea Jean Cojocari, pe vremea aia secretarul municipalității. Un an de chin pentru ACS Poli, cu bani împrumutați pentru plata jucătorilor, a impresarilor, pentru chiria la stadion, ca acum să auzim că primărița Firea de la București înființează un club de fotbal în cadrul CSM București, aparținător primăriei. Acum se poate? FRF dă voie? Dar salariul unei handbaliste poate fi de 25.000 de euro pe lună? Dacă se poate, foarte bine, dar de ce nu peste tot? La spartul târgului parcă văd că vine FRF și schimbă regulamentul, ca fotbalul să poată deveni secție sportivă în cluburile municipale. Primărița Firea poate încă înainte să-i fie permis prin regulamente. Primarul Robu n-a putut și precis nu are curaj să poată, pentru că nu-i va veni să creadă că așa ceva este posibil.

Timișoara este sancționată cu opt puncte pentru că nu a realizat baremul impus de FRF echipelor retrogradate. Regula avea o oarecare logică, căci altfel echipelelor deja picate fair-play-ul nu le-ar fi fost de ajuns ca să joace corect până la capăt. ACS Poli a plecat la drum cu opt puncte în minus, la care s-au adăugat alte șase, pentru datorii la jucători. Când și-a dat seama că o astfel de prevedere dă peste cap un campionat, cei de la FRF au schimbat regulamentul, iar ACS Poli este prima penalizată și ultima într-o fereastră scurtă de timp. Ăsta e „norocul” nostru. L-am mai avut când am fost retrogradați pentru datorii la stat, deși eram vicecampioni. Apoi nimeni n-a mai picat în liga secundă dintr-un astfel de motiv, altele fiind sancțiunile pentru neîndeplinirea condițiilor din caietul de licențiere. Dar de la anul se revine la vechiul sistem și am senzația că tot noi vom experimenta toate pedepsele din regulamente și legi.

Martie 2017. Nici nu mai știu câte luni au trecut de când a început procesul dintre Primăria Timișoara, CJ Timiș și Curtea de Conturi. Într-un an poate că se va da și prima sentință. Apoi încă vreo doi se va judeca apelul. Prin 2020 vom câștiga sau vom pierde definitiv, dar nu ne vom mai aminti pentru ce ne-am judecat. Fotbalul timișorean de prima ligă a dispărut între timp.