Conform pronosticurilor, chiar dacă nu a fost floare la ureche. Informatica Timişoara a învins în a doua semifinală a Cupei României la futsal pe City’Us Târgu Mureş.
Bănăţenii, mai bine spus sârbii şi brazilienii echipei timişorene, au început în forţă şi după 10 minute aveau un avantaj de două goluri, după reuşitele lui Simic şi Savio. Surprinzător, ardelenii au revenit în joc, egalând prin Togan şi Covaci. Până la pauză, Simic a redus gazdele în avantaj, după ce tot el ratase şi o lovitură de pedeapsă. În partea secundă, Informatica şi-a făcut meciul uşor, Rakic şi Savio marcând rapid două goluri pentru 5-2. Ofensiva bănăţenilor a fost de neoprit, iar Ilaş şi Simic au dus scorul la 7-2, ultimul marcând când echipa sa se afla în inferioritate, din cauza eliminării lui Felipe. Oaspeţii au mai marcat o dată prin Duque, astfel că scorul final a fost de 7-3 pentru violeţi, care se califică en-fanfare în finală.
Informatica se răzbună astfel pe formaţia mureşeană în faţa căreia pierdea în finala campionatului în sezonul trecut. De atunci însă, formaţia din Ardeal a pierdut multe din piesele tari, în timp ce alb-violeţii s-au întărit cu jucători de calitate. Trupa pregătită de Robert Lupu va întâlni în marea finală, programată marţi, pentru ora 20, deţinătoarea titlului, Autobergamo Deva, care în prima semifinală a trecut de Odorhei.
Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…
O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…
Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…
Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…
Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…