Duelul „universitar” dintre Academica şi Politehnica s-a terminat la egalitate, 2-2 în intermediara din liga secundă. Alb-violeţii au părut ca şi-au revenit după eşecul usturător cu UTA Bătrâna Doamnă şi au făcut un meci bun, fiind foarte aproape de victorie.
Clinceniul a început mai bine şi a dominat prima jumătate de oră. Apoi, experimentatul Cristi Pulhac a deschis scorul pentru gazde în minutul 35, dar Bădăuţă a egalat imediat, după o fază creată de Sorescu, 1-1 fiind şi scorul cu care s-a intrat la pauză. Partea secundă a fost dominată de bănăţeni, care au stat mult mai bine fizic însă scorul nu s-a mai modificat până spre final. Ungureanu a avut o bară, Giuricici şi Vucea au avut şanse bune de a înscrie, Mera chiar a făcut-o pe final, dar golul a fost anulat. Prelungirile partidei au fost dramatice, Telescu a obţinut un penalty transformat de Blănaru, însă gazdele au egalat la ultima fază. S-a încheiat 2-2 şi Politehnica va susţine următorul joc tot în zonă, la Baloteşti.
Politehnica: Gakos – Bilia, Mera (cpt.), Telescu, Ghinescu, Stancu, Vucea, Ungureanu (Birău 75′), Ţugui (Giuricici 54′), Sorescu, Bădăuţă (Blănaru 63′)
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…