Se poate si asa! Cu un om mai putin, ASU Poli reuseste o evolutie de senzatie

Totul părea pierdut când Dunărea Călăraşi a deschis scorul pe Ştiinţa şi evolua cu un om în plus, după eliminarea lui Mera! Însă jucătorii Politehnicii Timişoarei au avut apoi o prestaţie admirabilă, reuşind imposibilul: au egalat până la pauză şi au înscris de trei ori în partea secundă.

Alb-violeţii s-au impus cu 4-1, reuşind o dublă victorie contra formaţiei călărăşene, după ce şi în tur învingea cu 3-2. Şi atunci dramatic, cu un gol înscris în prelungiri, de Bădăuţă. Una peste alta, chiar dacă cele două formaţii se află în partea a doua a clasamentului, au jucat ca şi cum s-ar fi luptat la promovare. oaspeţii, o echipă solidă ce anul trecut chiar a ajuns la un (prim) baraj, contra gazdelor ambiţioase şi determinate de a face un joc bun. Sâmbătă, echipa mai bună a câştigat şi a arătat că este pregătită pentru marele derby cu UTA Bătrâna Doamnă de peste două săptămâni.

Au marcat: Răzvan Ghinescu (44), Ştefan Blănaru (50, 63), Ionuţ Vucea (90) / respectiv Cătălin Ţîră (28)

Politehnica: Gakos – Motreanu, Bilia, Mera (cpt.), Taub – Nicolescu – Teuţ (Sorescu 54′), Birău (Gălan 77′), Stancu, Ghinescu – Blănaru (Vucea 86′)

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

36 de minute ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

4 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

4 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

5 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

6 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

6 ore ago