Universitatea Politehnica Timişoara îşi caută viitori studenţi în rândul a 1.000 de liceeni din Româna, Serbia şi Moldova. Tinerii sunt în aceste zile în capitala Banatului şi se întrec în cadrul mai multor concursuri din domeniul tehnic, dar au parte şi de distracţie şi de întâlniri cu actualii studenţi de la UPT.
Politehnica Timișoara a deschis ediţia a patra a proiectului „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”. Mai mulți liceeni vor avea ocazia să cunoască mediul universitar tehnic timișorean, oferta de studii a Politehnicii, vor putea să-și verifice cunoștințele în domeniile de interes prin participarea la concursurile organizate de facultăți, vor lua contact cu cei care sunt deja studenți și vor cunoaşte îndeaproape Timișoara. „Și anul acesta, Universitatea Politehnica Timișoara se transformă, pentru un weekend, în universitatea elevilor. Proiectul «Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!» s-a dezvoltat constant, astfel încât ediția a IV-a reunește aproape 1.000 de elevi din România, Serbia și Republica Moldova. Suntem convinși că această vizită va fi hotărâtoare pentru destinul celor care au ales să cunoască mai bine universitatea noastră”, a declarat Viorel-Aurel Șerban, rectorul UPT. În cele trei zile cât cei 1.000 de elevi sunt găzduiţi de Politehnică, ei participă şi la şapte concursuri în domeniul matematicii, chimiei, al construcţiilor, al energiei electrice, în domeniul managementului şi al marketingului, al mecatronicii şi al comunicării.
[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3455″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”1″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”0″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…
Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…
Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…
Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…