UPT a adus la Timisoara 1.000 de liceeni pentru a-i face viitori politehnisti / FOTO

Universitatea Politehnica Timişoara îşi caută viitori studenţi în rândul a 1.000 de liceeni din Româna, Serbia şi Moldova. Tinerii sunt în aceste zile în capitala Banatului şi se întrec în cadrul mai multor concursuri din domeniul tehnic, dar au parte şi de distracţie şi de întâlniri cu actualii studenţi de la UPT.

Politehnica Timișoara a deschis ediţia a patra a proiectului „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”. Mai mulți liceeni vor avea ocazia să cunoască mediul universitar tehnic timișorean, oferta de studii a Politehnicii, vor putea să-și verifice cunoștințele în domeniile de interes prin participarea la concursurile organizate de facultăți, vor lua contact cu cei care sunt deja studenți și vor cunoaşte îndeaproape Timișoara. „Și anul acesta, Universitatea Politehnica Timișoara se transformă, pentru un weekend, în universitatea elevilor. Proiectul «Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!» s-a dezvoltat constant, astfel încât ediția a IV-a reunește aproape 1.000 de elevi din România, Serbia și Republica Moldova. Suntem convinși că această vizită va fi hotărâtoare pentru destinul celor care au ales să cunoască mai bine universitatea noastră”, a declarat Viorel-Aurel Șerban, rectorul UPT. În cele trei zile cât cei 1.000 de elevi sunt găzduiţi de Politehnică, ei participă şi la şapte concursuri în domeniul matematicii, chimiei, al construcţiilor, al energiei electrice, în domeniul managementului şi al marketingului, al mecatronicii şi al comunicării.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

isho.ro
isho.ro

Cele mai citite articole


gauss-topografie-timisoara_728x90px

Administratie vezi arhiva Administratie

Gara de Nord Timișoara intră oficial în șantier, pentru 17,6 milioane de lei

Lucrările de reparații la Gara de Nord din Timișoara pot începe, după un an de așteptare. Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a predat astăzi amplasamentul pentru demararea lucrărilor de reparații și intervenții în Stația Timișoara Nord. Principalele lucrări care se vor executa, la cele șase corpuri de clădire, sunt consolidarea elementelor structurale, afectate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gara de Nord Timișoara intră oficial în șantier, pentru 17,6 milioane de lei

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Mii de oameni au fost interesați să descopere tehnologiile viitorului, inventate și realizate la Timișoara/Foto

Mii de timișoreni au ales să aloce ziua de sâmbătă pentru a afla ce produce unul dintre cei mai mari investitori din orașul de pe Bega. În cadrul ContiShowOff 2022, care a avut loc în campusul companiei germane Continental Automotive Timișoara, angajații acesteia au prezentat tehnologiile viitorului, cele mai noi produse Continental, maşinile folosite pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de oameni au fost interesați să descopere tehnologiile viitorului, inventate și realizate la Timișoara/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mii de timișoreni au ales să aloce ziua de sâmbătă pentru a afla ce produce unul dintre cei mai mari investitori din orașul de pe Bega. În cadrul ContiShowOff 2022, care a avut loc în campusul companiei germane Continental Automotive Timișoara, angajații acesteia au prezentat tehnologiile viitorului, cele mai noi produse Continental, maşinile folosite pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de oameni au fost interesați să descopere tehnologiile viitorului, inventate și realizate la Timișoara/Foto
Nu doar dezvoltarea infrastructurii rutiere este în prim planul atenției oficialilor români și sârbi atunci când vine vorba de colaborarea dintre cele două țări. Zilele viitoare o delegație de la București se va deplasa în capitala Serbiei pentru a stabili cele mai bune modalități de dezvoltare a transportului interstatal pe calea ferată și pe apă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ministerele Transporturilor din Serbia și România anunță dezvoltarea colaborării pe calea ferată și pe apă
Universitatea de Vest din Timișoara oferă timișorenilor un eveniment liric special, Proiectul „Mozart”, pe care Facultatea de Muzică și Teatru îl propune comunității timișorene și care va fi organizat în Sala Barocă a Muzeului Național de Artă din Timișoara, în seara zilei de miercuri, 29 iunie, începând cu ora 19. Evenimentul lyric este prilejuit de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Muzică și Teatru a UVT propune Proiectul „Mozart”, un eveniment liric prilejuit de examenul de licență al sopranei Marina Santrač
Festivalul vinului Vinofest, festivalul Internațional de Folclor „Vršački Venac” – ”Cununa Vârșețului” și seria de concerte reunite sub sigla Wind Rock sunt oferta lansată în perioada următoare pentru timișoreni de orașul sârbesc aflat la granița cu România. Așadar, la o oră de mers cu mașina aveți la dispoziție o alternativă bună de distracție de weekend....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oraşul Vârșeț oferă timișorenilor o lună iulie cu evenimente pe toate gusturile
Astăzi a avut loc nouă acțiune de ecologizare organizată de Poliția Locală, în zona Aradului. Voluntarii au adunat peste 25 de metri cubi de resturi de la construcții și deșeuri reciclabile abandonate. Direcția Poliţiei Locale Timișoara a organizat astăzi, 25 iunie, o nouă acțiune de ecologizare, la care au participat, pe bază de voluntariat, polițiști...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acţiune de ecologizare a Poliţiei Locale. 25 de metri cubi de deşeuri adunate în zona Aradului/Foto
Astăzi, la ora 12.00, cei de la ISU Timiş au fost anunţaţi despre producerea unui incendiu de deșeuri de materiale plastice, în comuna Becicherecu Mic. Incendiul se manifestă pe o surafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi.  La fața locului s-au deplasat de urgență doi ofițeri și 15 subofițeri din cadrul Detașamentelor 1 și 2 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incendiu la Becicherecu Mic. Ard deşeuri de materiale plastice. A fost sesizată Garda de Mediu
Top