Categories: Sport

Ripensia, eliminata din Cupa Romaniei de o divizionara D

Surpriză plăcută în liga secundă, unde a depăşit aşteptările, surpriză neplăcută în Cupa României. Ripensia Timişoara a fost eliminată din „competiţia KO” de o divizionară D din judeţ. Este vorba despre Voinţa Biled, formaţie care a mai făcut două „victime” cunoscute şi în tururile precedente, Becicherecu Mic şi Lugojul.

Ripensia, cu multe nume noi faţă de ultimul joc, înfrângerea de la Târgovişte, singura de până acum în liga secundă (0-1), s-a lovit de rezistenţa trupei locale din Biled, care a arătat că nu degeaba a câştigat faza judeţeană a Cupei României, ajungând până în această fază. Singurul gol al partidei a fost marcat în minutul 65, când, după o lovitură liberă executată de Mihalache, balonul a ajuns la Dragan Paulevici, care l-a trimis imparabil în plasă. Ripensia a avut apoi două bare, prin Zaluschi şi Dumiter, însă partida s-a terminat surprinzător cu victoria echipei gazdă, 1-0.

În turul următor al Cupei, al IV-lea, vor intra toate echipele din liga sceundă printre care şi Politehnica Timişoara. Din turul V vor fi prezente şi prim-divizionarele. Voinţa Biled, neînvinsă în Liga a IV-a (două victorii, patru remize), va juca în weekend la Bazoş, în timp ce Ripensia va încerca să treacă peste cele două eşecuri cu 0-1 din ultimele patru zile, sâmbătă, pe teren propriu, contra lui Metaloglobus Bucureşti.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

3 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

5 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

6 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

6 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

7 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

7 ore ago