Timisoara s-a umplut de cratere. Primarul este intrigat: Am avut drumurile oglinda, in toamna erau impecabile

Aproape că a venit primăvara, iar șoferii din Timișoara încep să numere gropile. După trei zile de zăpadă, străzile arată aproape ca după bombardament. Primarul Timișoarei spune că nu înțelege cum de artere „oglindă” acum câteva luni s-au spart în așa hal, dar susține totuși că orașul nu este plin de gropi.

Pasajul Michelangelo și-a făcut, pe acest final de iarnă, „botezul” în materie de… stricăciuni. A apărut prima groapă, iar o alta se ițește foarte aproape. Nu sunt încă mari, dar au toate șansele să devină. De altfel, cele trei zile în care a nins au făcut prăpăd pe mai multe artere ale Timișoarei. Unele dintre ele arată groaznic. Calea Șagului, reparată acum jumătate de an, este deja plină de petice, pe str. Victor Babeș, la intersecțiile cu arterele lăturalnice, se formează adevărate lacuri, pe Rebreanu, care oricum e de multă vreme vălurită, se asfalta voios pe ploaie, joi, 8 martie, iar la intersecția FC Ripensia – str. 1 Decembrie sunt niște gropi de toată… frumusețea. Reprezentanții Direcției Edilitare din PMT spun că, în ultimele zile, s-a lucrat din greu la reparații de drumuri. În 7 martie au fost 25 de muncitori ai SDM, iar pe 8 martie s-a lucrat chiar și pe ploaie, fiindcă rămăsese asfalt. Vineri, 9 martie, pe străzi ar fi în jur de 90 de oameni, care lucrează la „plombe”.

Primarul Timișoarei e nemulțumit. Asta, după ce, la audiența de pe Facebook de acum câteva zile, susținea că, de exemplu, pe Calea Șagului nu există gropi, decât poate în zona nereabilitată. Între timp, s-a mai plimbat prin oraș. Acum, e mirat. „Sunt foarte nemulțumit să constat că drumuri altă dată impecabile au ajuns, după această perioadă scurtă de frig, în care am avut și zăpadă, în care s-a făcut și deszăpezire, cu substanțe diverse, au ajuns cu un număr supărător de mare de gropi. Nu putem spune că e orașul plin de gropi, dar noi am avut drumurile oglindă, erau impecabile astă toamnă. În astfel de zone unde totul era impecabil, văd gropi”, a declarat acesta. SDM este societatea care execută lucrările la drumuri în Timișoara, iar specialiștii de aici au găsit un vinovat pe care i l-au și „reclamat” edilului. „Drumarii spun că de vină este soluția cu care s-a dat la deszăpezire, că cine știe ce conține, ce concentrație n-o fi fost cum trebuie și de aceea s-a degradat asfaltul în anumite puncte. Nu știu care este adevărul, însă este foarte supărător să vezi așa ceva (…) Sunt și eu intrigat că pe străzi unde era oglindă, era chiar un asfalt exemplar, s-au produs astfel de stricăciuni într-o perioadă scurtă totuși de frig și în care s-a intervenit în câteva zile cu substanțe. Drumarii susțin că ei au lucrat cum scrie la carte, cu asfalt de calitate, și dau vina pe substanțele folosite la deszăpezire. O să lămurim lucrurile, lucrările sunt în garanție (…) Și eu sunt contrariat, la fel ca și cetățenii, pentru că acum câteva luni eram încântați să mergem în zonă, unde totul era foarte frumos (…) Înclin să cred că ceva n-a fost în regulă cu calitatea asfaltului, aici, unde au apărut astfel de gropi”, a continuat primarul.

Ce facem? În principiu, așteptăm să vină vremea bună. Până atunci, se fac „plombe”, dar, spune primarul, șoferii nu trebuie să-și facă prea mari iluzii. „Necazul e că lucrările de reparație nu țin (…) Noi avem de ales între rele. Ce poți să faci? Să lași groapa așa cum e până vine vremea potrivită pentru intervenții serioase, cu decopertare și reparație pe o arie mai largă, sau să faci o plombă, știind că n-o să țină prea mult? Eu cred că trebuie să optăm pentru răul al doilea. Știm că nu ține, dar nu putem să îi expunem pe oameni să-și uzeze mașinile și, de multe ori, pot fi pericole chiar mai mari, la anumite gropi se pot produce chiar pene și oamenii pot pierde controlul volanului (…) Am cerut SDM să facă reparațiile, cu acest risc că într-o săptămână sau nu știu cât de la efectuarea unei intervenții se impune o alta”, a conchis edilul șef al Timișoarei.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Dumbrăvița Generation Cup, prima ediție a unui turneu de fotbal de elită pentru copii. Invitați de seamă

Asociația Academia de Fotbal Dumbrăvița anunță cu entuziasm organizarea primei ediții a Dumbrăvița GENERATION CUP.…

17 minute ago

Autodetonare. Când Alin Popoviciu admite irelevanţa PNL Timiş

“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău şi anume să candidăm singuri în 2028”.…

3 ore ago

Arta imersivă revine în Iulius Town: MINA deschide pe 3 aprilie un spațiu permanent dedicat experiențelor cultural digitale

Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…

4 ore ago

Astăzi are loc echinocțiul de primăvară, ziua este egală cu noaptea

Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 20 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

15 ore ago