Categories: Invatamant

Bani pentru tinerii cercetători la Universitatea Politehnica. Sunt de dat 170.000 de euro!

Tinerii cercetători pot beneficia de fonduri și în 2018, dacă își înscriu proiectul într-o competiție de granturi naționale. Universitatea Politehnica Timișoara a lansat, anul trecut, în premieră națională, o competiție internă de proiecte de cercetare-dezvoltare, prin care s-a oferit finanțare de peste 650.000 de lei pentru tinerii cercetători, o parte din sumă fiind asigurată de companii din mediul privat. În 2018, ideea a fost extinsă la nivelul tuturor universităților membre ale ARUT (Alianța Română a Universităților Tehnice).

La reuniunea ARUT de la Timișoara, de la începutul lunii mai, a fost aprobat pachetul de informații privind competiția de granturi naționale de cercetare. Concursul destinat tinerilor, cadre didactice și cercetători din cele cinci universități tehnice, are un buget alocat de aproape 600.000 de euro. Propunerile de proiecte se pot depune până în 20 iunie 2018. Durata unui proiect este de 14 luni. Se estimează că semnarea contractelor de finanțare se va realiza la 1 octombrie 2018.

Bugetul susținut de Universitatea Politehnica Timișoara în cadrul competiției reprezintă echivalentul în lei a 170.000 euro, asigurat integral din venituri proprii. Bugetul alocat sub formă de grant unui proiect este în valoare maximă de 45.000 – 46.000 lei fiecare (echivalentul a 10.000 euro). Propunerile de proiecte primite sunt verificate de personalul echipei de management desemnată de fiecare Universitate din cadrul ARUT.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

2 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

2 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

2 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

3 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

6 ore ago