Mai putem fi „mândri că suntem români”?

În urmă cu patru ani, în campania electorală de la alegerile europarlamentare, PSD ne învăța să fim „mândri că suntem români”, acesta fiind principalul slogan de atunci. Sloganul s-a păstrat și la următoarele alegeri, nefiind însă central. Printre principalii beneficiari ai „mândriei de-a fi români” se număra, în 2014, pe atunci cvasi-necunoscuta Viorica Dăncilă, locul VIII pe lista PSD. (Apropo, Victor Ponta se vaită acum că avem cel mai stupid premier din istorie, dar cine era oare președintele PSD când doamna Dăncilă a fost plasată pe o listă atât de importantă?) Cum se manifestă această mândrie și patriotismul la PSD, se cam știe. Adică, bătăi cu cărămida în piept, grohăieli patriotice la beție, purtatul obsesiv al deja celebrei ii și alte apucături de acest gen. Mândria de-a fi români n-a însemnat, în schimb, o condiție minimală, respectiv să nu măcelărești limba română. Și, dacă se poate, să cunoști câteva noțiuni elementare din istoria românilor. Cum ar fi, de exemplu, locul unde a avut loc Marea Adunare de la 1 Decembrie 1918. Repet, chestiuni minimale. Despre investiții în educație sau sănătate n-are rost să mai discut. Probabil majoritatea compatrioților n-au găsit suficiente motive pentru a-și exhiba mândria de-a fi români. Dar nici rușine nu le-a fost. Asta până când…

Până când, premierul Viorica Dăncilă a început să treacă granițele țării. Ne-am obișnuit, deși nu e bine, cu gafele acesteia făcute în țară. Râdeam, ne distram, făceam bancuri cu Veorica. Internetul era plin de astfel de lucruri. Am râs și când a exportat prostia și dincolo de hotare. Vă amintiți „hehe”-ul de la întâlnirea cu Benjamin Netanyahu? Dar am ajuns într-un moment în care chiar nu mai e de râs. Aici nu mai e vorba de PSD, e vorba de România. Și – nu-i așa? – de mândria de-a fi români. Mândrie care, pe zi ce trece, se transformă într-o mare rușine cu absolut fiecare ocazie în care grotesca făptură ajunge să ne reprezinte în diverse ocazii. Înainte de-a scoate o prostie pe gură, totul e caricatural și deranjant la ea. De la mersul împleticit de rață îndopată, la fața uimită de vițel care se uită la poarta nouă, toate gesturile, atitudinea, limbajul non-verbal ne prezintă o persoană care ar trebui să se afle oriunde altundeva decât la astfel de întâlniri. Și toate astea înainte de-a vorbi, moment în care începe potopul.

Dacă Liviu Dragnea și PSD o doresc în continuare premier, foarte bine, s-o țină. Dar măcar să n-o mai lase să iasă din țară. În numele „mândriei de-a fi români”. În alte vremuri, cu tâmpeniile care îi ies pe gură, isca un război în Balcani. Acum ne pasc doar riscurile unui război diplomatic, dacă mai e lăsată de capul ei. Fiindcă și în cancelariile europene s-a râs cât s-a râs de Dăncilă, dar vine și momentul seriozității.

Și ar mai fi un motiv pentru care n-ar mai trebui lăsată să iasă din țară. Cred că mulți români, când își programează concediile în străinătate, ar trebui să aleagă doar țări prin care n-a trecut Dăncilă. Fiindcă altfel să nu ne mirăm de modul în care se uită oamenii la noi, respectiv ca la niște ciudați. La urma urmei, ar avea dreptate, cum pot fi etichetați oamenii care acceptă în funcția de premier un specimen atât de caraghios. În numele „mândriei de-a fi români”?