Politica

Două zile de referendum, pentru familia tradițională

Referendumul pentru familia tradițională va avea loc în 6 și 7 octombrie. Anunțul a fost făcut de premierul Viorica Dăncilă, la începutul ședinței extraordinare de guvern de marți.

Curtea Constituţională a României a decis că legea de revizuire a Constituţiei, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, respectă dispoziţiile legii fundamentale privitoare la revizuire. Legea privind referendumul pentru familie a fost adoptată în urmă cu o săptămână în plenul Senatului. Potrivit modificării propuse pentru articolul 48, „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”. „Pentru ca cetățenii să aibă posibilitatea să-și exprime opțiunile cu privire la definirea familiei în Constituția României, referendumul se va organiza timp de două zile, respectiv 6 și 7 octombrie 2018. Referendumul pentru redefinirea familiei nu este unul împotriva minorităților sexuale, așa cum încearcă să speculeze unii (…) este efectul unui demers cetățenesc, iar partidele politice trebuie să respecte voința cetățenilor. În locul apelurilor pentru boicotarea acestui referendum, ar fi mai onest dacă partidele și-ar asuma o poziție clară față de tema propusă pentru acest referendum”, a afirmat, în deschiderea ședinței de guvern, Vasilica Viorica Dăncilă. Pentru validarea referendumului este nevoie ca la urne sa se prezinte 30% din cetățenii cu drept de vot, adică 5,6 milioane de oameni.

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

21 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

21 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

22 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

23 de ore ago