Ar trebui să ne enerveze copios când vedem un român aruncând o hârtie pe jos, un muc de țigară, un rest alimentar. Să știi cât de greu este să pui în practică un sistem de reciclare a deșeurilor și de colectare separată, iar apoi să vezi cu câtă indiferență se aruncă de toate în pubela galbenă și câte plasticuri, în cea neagră, ce reacție poți avea la toate astea? Te duci în vârf de munte și vezi un ambalaj, o doză de aluminiu și te întrebi câți ani le-o trebui oamenilor ăstora să facă un lucru așa cum trebuie în țara asta?
Ar trebui să ne ofticăm crâncen când te pui la coadă la mezeluri într-un supermarket și obervi cum vin alții și se bagă în față, fără să ca vreun vreun mușchi al feței să trădeze o stare de stânjeneală. Nu, nimic, fac asta fără vreo remușcare, ba chiar un astfel de mod de viață este considerat unul descurcăreț, care te ajută în viață. Orice cumperi sau primești peste rând, în ciuda unor reguli prestabilite, ar trebui să provoace o maximă frustrare celuilalt, care respectă aceste reguli.
Ar trebui să ne deranjeze cumplit dacă îmi depun dosarul pentru angajare într-un post din sistemul bugetar, dar aflu că concursul este de formă, că locul este deja ocupat de cutare sau cutare. Că tu ești mai pregătit decât acela, dar alte criterii au stat la baza acceptării lui în acea funcție. La fel în orice competiție, în admiterea la liceu, în admiterea la facultate, când vrei să ocupi un post de profesor la o anumită școală etc. Dar suntem obișnuiți să nu fie așa, ba unii considerăm că este bine să-ți lași măcar ca rezervă sistemul pilelor și relațiilor. Acest sistem bazat pe corupție oferă o salvare, o ultimă cale „de atac”, soluția peste rând, o rezolvare „miraculoasă”, ceea ce în meritocrație nu există.
Ar trebui să clocotești de furie când unul respectă regulile, iar altul nu. În esență despre asta este vorba, fie că afișăm lipsă de educație când aruncăm gunoiul pe jos, fie că tolerăm corupția, hoția, abuzurile. Asta primim acum, distorsionăm ideea de dreptate și suntem trimiși la lucru ca bovinele ori la păscut ca ovinele, ca statul să aibă de la cine lua impozit, să aibă apoi ce devaliza, sub privirile noastre. Schema e simplă. E ca și cum un individ dubios te așteaptă dimineața în fața casei și te îmbărbătează să mergi la lucru, să produci, să aduci bani cât mai mulți acasă, ca el să aibă ce fura peste noapte. Ce i-ai zice unui astfel de om? Ai mai fi la fel de indiferent cum ești astăzi?
Pentru așa ceva, dacă ți s-ar întâmpla în universul tău imediat, domestic sau profesional, poate că ai face iureș. Cum vine ca tu să muncești, să aduci bani acasă și la bugetul central, iar gestionarul bugetului central să trateze munca ta cu atâta dispreț? Ba chiar să-ți pună în pericol și agoniseala de acasă, deteriorând prin relaxarea codurilor penale climatul de siguranță și ordine publică, protecția persoanei și alte conforturi firești într-un stat civilizat. Și? Cât de tare ne enervăm pentru asta?
Ar trebui să respingem din toate puterile munca de mântuială, fușereala, plata unui serviciu prost făcut și obișnuința de a trăi cu așa ceva. Te mai bucuri că oamenii din sistemul de sănătate sunt mai bine plătiți, ca astfel să nu mai existe scuza pentru șpagă și delăsare în spitale? Nu te mai bucuri, pentru că observi același mod de lucru și după majorarea salariilor. Aceeași muncă în scârbă și același zâmbet sec după o bancnotă plasată cu dibăcie în buzunarul medicului sau asistentei.
Unora România de astăzi le trezește un puternic sentiment de frustrare, că toate eforturile sunt o deșertăciune. Cum poți să-l concediezi pe cel care urmărea mafia politică din România, ce semnal este ăsta? Sau ce să crezi când CSM autorizează pentru Secția Contencios a Înaltei Curți o judecătoare care a fost bănuită că a avertizat două colege că sunt supravegheate audio într-un dosar penal, când în inspecția judiciară ai cozile de topor ale politicienilor toxici? Că România mai este un loc în care vrei să trăiești, în care regulile mai degrabă vor fi respectate sau simți o senzație de deznădejde?
Pentru alții, însă, viața merge mai departe. Vom vedea în continuare oameni care desfac un pachet de biscuiți „Eugenia” și vor arunca, insesizabil pentru ei, ambalajul pe jos. Alții vor bea cu nesaț o răcoritoare și vor lăsa petul pe malul drept al unui pârâu, iar alții se vor pune la rând, exact în fața ta, concluzionând că „asta e viața, mergem mai departe”. Nu mai contează că astăzi se ceartă Dragnea cu Firea. Când pe români îi vor deranja toate acestea nu va mai exista un astfel de PSD.
Imediat după ce Timișoara s-a eliberat, iar Bucureștiul l-a trimis la Târgoviște pe dictatorul Nicolae…
Vineri, 20 decembrie, a fost semnat contractul pentru instalarea stațiilor de reîncărcare a vehiculelor electrice…
O nouă partidă, o nouă „capodoperă”, în Sala IK Ghermănescu din Lugoj, acolo unde s-a…
Ultimul meci pe teren propriu din 2024 pentru SCM Timişoara a fost un joc de…
Un accident banal, care putea fi însă unul cu consecinţe nefaste a scos la suprafaţă…
Consiliul Județean Timiș a depus, împreună cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru…