Administratie

Timişoara ar putea primi peste opt milioane de lei de la bugetul de stat. Primarul Robu speră la 50

Planurile iniţiale ale primarului Nicolae Robu de a primi bani „sănătoşi” de la bugetul central nu s-au potrivit deloc cu sumele alocate la rectificarea bugetară. Dacă edilul-şef spera la nu mai puţin de 50 de milioane de lei, Executivul Dăncilă ar urma să acorde Timişoarei, conform proiectului de rectificare bugetară, doar puţin sub 8,5 milioane de lei.

Nicolae Robu se plângea, în urmă cu două săptămâni, că primăria are nevoie de mult mai mulţi bani decât primeşte acum şi că, din discuţiile purtate cu oficialii de la Bucureşti, la unităţile administrativ-teritoriale se vor da 60% din impozitul pe venituri şi nu 48%. Ceea ce ar însemna aproape 50 de milioane de lei doar pe primele trei luni ale anului. „Există o nemulţumire generală a primarilor, indiferent de culoarea politică, legată de banii de la buget. Funcţionăm foarte greu, unii spun că intră în incapacitate de plată, alţii nu spun chiar aşa, dar sunt dificultăţi tot mai mari legate de funcţionare. Nu putem opri lucrările aflate în curs de derulare. Nu mai termin podurile, nu mai fac la spitalul de copii, le facem cu paşi mărunţi, ce să fac? E aceasta o soluţie?”, spunea Nicolae Robu, la finalul lui iulie, înainte ca Ministerul Finanţelor să publice proiectul de ordonanţă referitor la rectificarea bugetară.
Acest proiect aloca 4,4 miliarde de lei în plus pentru echilibrarea bugetelor locale, dar suma alocată Timişoarei este extrem de departe de cele acrodate prin posibila rectificare. Conform proiectului, Timişul are alocat în total 23,789 milioane de lei, deci jumătate din speranţele lui Robu doar pentru Timişoara. Iar dacă vorbim de oraşul de pe Bega, acesta are alocate doar 8,437 milioane de lei. Consiliul Judeţean Timiş primeşte 2,679 milioane lei. O surpriză, dacă nu sunt greşeli de redactare, este Moşniţa, localitatea periurbană a Timişoarei, care are în dreptul ei suma de 3,1 milioane de lei! Lugojul apare pe listă cu 1,1 milioane de lei. De asemenea, tot prin rectificare se alocă Timişului 7,1 milioane de lei pentru „Programul pentru şcoli al României”.
Primarul Nicolae Robu se plângea că problemele bugetare ale oraşului au apărut după ce cheluielile cu plata asistenţilor sociali au fost trecute la bugetele locale,
fără a se desemna şi sursa de finanţare suplimentară: „Noi cerem ca 60% din cota din impozitul pe venit să rămână la nivel local, nu doar 43% ca şi anul trecut. Cerem sume suplimentare, să ne rămână bani de investiţii, nu să ne consumăm tot bugetul pe indemnizaţii ale însoţitorilor persoanelor cu handicap. Doar aceste indemnizaţii au însemnat un plus de 22 milioane la cheltuielile bugetului nostru. Diferenţa în plus, dacă am primi 60%, ar fi pe primele trei luni ale acestui an de 50 de milioane de lei”.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

INCHIDERE PROIECT „E-SCALATOR – Elevatorul social si civic” SMIS 311359 finanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027

Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația TIMAR, anunță finalizarea implementarii proiectului „E-SCALATOR –…

58 de minute ago

La Giroc merge şi legat cu sârmă! Când tandemul Simonis – Popoviciu confundă oamenii cu gunoaiele

Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

14 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

19 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

22 de ore ago