Robu, alegerile şi… bicicliştii

De fiecare dată când abordează problema alegerilor la Primăria Timişoara, Nicolae Robu vorbeşte ca despre o formalitate. „Faptele vorbesc”, insistă actualul primar, iar pentru aceste „fapte” timişorenii o să dea buluc la urne să-l voteze pentru un nou mandat. Al treilea. Singura necunoscută, mai spune Robu, este dacă va lua peste 50% din voturi. Culmea, acelaşi Robu spune cu gura lui că are un „grad de favorabilitate” la timişoreni de peste 80% iar trendul e crescător. În preajma alegerilor, poate depăşeşte şi suta de procente.

Şi totuşi, în pofida declaraţiilor triumfaliste, se vede de la o poştă că Robu nu este nici pe departe atât de degajat pe cum pozează. Şi are destule motive în acest sens. Momentan, foarte probabil, nu va avea probleme să candideze pentru PNL la un nou mandat, în pofida faptului că încalcă criteriile de integritate ale partidului, după ce a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie. Fiindcă şi la PNL ipocrizia e imensă, criteriile în cauză fiind făcute probabil pentru candidaţii PSD, nu pentru cei liberali. Problema este dacă va fi trimis în judecată şi într-un alt dosar, cum este cel al anvelopării blocurilor, de exemplu. Îl mai susţine PNL şi în această situaţie? Dar dacă – aşa cum se vorbeşte prin târg – mai apare un dosar şi la DIICOT, privind unele retrocedări? Robu are o soluţie şi pentru această situaţie, afirmând deja sus şi tare că va candida independent. De altfel, Ionuţ Nasleu a anunţat că este pregătit să-l susţină şi va căuta armate, brigăzi sau echipaje (sau cum s-o mai spune în limbaj interlop) pentru o astfel de campanie.

Dar să presupunem că, aşa mega-cinstit şi ultra-corect cum se autodefineşte, Robu va scăpa de aceste probleme sau PNL se va uita în altă parte. Chiar şi în această situaţie se poate observa la Robu o oarecare disperare electorală. Şi ea se vede din tot mai multele promisiuni pe care le face. Ba, unele dublate şi de fapte, cu toate că finalitatea este greu de descris. Cum este, de exemplu, încredinţarea construirii complexului sportiv din Lipovei unei… ferme de porci.

Ba mai mult, îşi depăşeşte şi aria sa de competenţă. Cu ceva zile în urmă spunea că, dacă Muzeul Banatului era în custodia sa, clădirea era deja refăcută. La fel, se lăuda că, dacă parcarea din apropierea hotelului Timişoara era a primăriei, iar nu a Consiliului Judeţean, deja aveam acolo o mândreţe de parcare supra sau subterană, nu contează cum. Aşadar, după ce a „rezolvat” problemele primăriei, el vrea să le facă şi pe ale altora. Este acelaşi Robu care promitea, de exemplu, de vreo câţiva ani refacerea Casei Muhle, ajunsă acum în ultimul stadiu de degradare. Parcări promitea vreo patru din 2012, dar n-a făcut nici una. Sau să amintesc de Drumul Boilor, pe care îl tot face de vreo cinci ani, dar nici acum nu se lucrează la el?

Trec peste astea şi ajung la un subiect concret, care chiar arată o disperare a primarului după voturi. Cele ale bicicliştilor. Ani la rândul, comunitatea bicicliştilor din Timişoara a fost bătaia de joc a autorităţilor locale. La un moment dat, aceştia chiar au refuzat să mai intre în dialog cu primarul, acuzându-l de promisiuni deşarte. Ei bine, mai nou Robu se dă un mare fan al pedalării, promiţând câte în lună şi stele, inclusiv „autostrăzi” pentru biciclete. Ba chiar şi în locaţii care nu ţin de Primăria Timişoara.

Mai mult, el se laudă la „realizările” sale cu 100 de kilometri de piste pentru biciclete. Dincolo de faptul că cifra pare de-a dreptul nesimţită, se ştie că aceste piste sunt făcute, în general, în băşcălie. Adică trase nişte linii pe trotuar sau asfalt. Iar unele sunt chiar ridicole, întortochiate şi nu de puţine ori pline de noroi. (Şase luni, Timişoara n-a avut firmă de curăţenie.) Una de acest gen e trasată chiar în faţa primăriei. Ori încercările primarului de-a câştiga bunăvoinţa bicicliştilor şi, evident voturile lor, este ca şi cum un partid de extremă dreapta, chiar neo-nazist, din Germania ar cere votul imigranţilor…