Diverse

Worschkoschtprob şi-a desemnat câştigătorul. Timotei Ţintoi a făcut din nou cei mai bun cârnaţi bănăţeni/FOTO

Redacţia colegilor noştri de la Banater Zeitung a respectat tradiţia şi a organizat şi în acest an o nouă ediţie a tot mai popularului concurs, „Worschkoschtprob” – „Degustarea cârnaţilor bănăţeni”. Tot tradiţie e şi decizia de a organiza evenimentul în altă locaţie din Banat unde comunitatea germană este prezentă. Şi, deja putem spune că e tradiţie chiar şi numele câştigătorului, numele lui Timotei Ţintoi apare din nou pe primul loc ca şi cel mai bun „cârnăţar”, după ce a mai făcut-o de multe ori şi în anii trecuţi.

Redactorii săptămânalului de limbă germană „Banater Zeitung” au organizat şi în 2020 o sărbătoare cu o tradiţie de câteva decenii pentru minoritatea germană din Banat, şi nu numai, „Worschkoschtprob”. Evenimentul din acest an a ajuns la Biled, localitatea timişeană unde nemţii au avut o mare contribuţie la dezvoltare. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Forumul Democrat al Germanilor din Banat, Forumul Democrat al Germanilor din Biled şi Primăria Biled.
Ca dovadă că succesul şi popularitatea„Worschkoschtprob” este tot mai mare e numărul tot mai mare de probe aduse de participanţii care vor să dovedească faptul că sunt cei mai buni măcelari din Banat. Nu mai puţin de 41 de probe de cârnaţi tradiţionali, făcuţi de participanţi acasă, au fost oferite spre jurizare.
Pe muzică de fanfară şi muzică tradiţională şvăbească, cei din juriu au decis ca un vechi participant, multiplu câştigător al concursului în anii precedenţi, Timotei Ţintoi, un timişorean cu origini în Satchinez, să fie din nou cel mai bun.

„Nu diplomele astea contează. Ci faptul că cei de la Casa Regală a României au solicitat să le prepar eu cârnaţii de Sfintele Sărbători, asta a fost cea mai mare satisfacţie pentru noi”, a declarat Ţintoi, după câştigarea titlului.

Alegerea locului de desfăşurare al evenimentului nu e întâmplătoare.

„Este o bucurie să lucrezi cu comunitatea germană, să vezi cum se interesează lumea, de la omul care vine şi pune mâna să ajute, să sprijine evenimentul, fără el nu poţi să o duci la captă, până la primar şi consiliul local care ajută. Când au început cu jumătate de porc, acum au tăiat un porc întreg, ne-au sprijint în plin, noi mergem acolo unde vedem că cei din comunitate ne doreşte, unde aceasta nu crede că doar căutăm un loc unde să ne ţinem evenimentul, ci acolo unde comunitatea consideră că venim să le oferim ceva. De aceea am venit la Biled”, a declarat şi Siegfried Thiel, redactor şef al Banater Zeitung.

Suplimentul „Banater Zeitung” (BZ) şi ziarul-gazdă „Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien” (ADZ) continuă o tradiţie veche de mai multe decenii: „Worschtkoschtprob” sau „Degustarea cârnaţilor”, a fot iniţiată în anii 1970 de către redactorii ziarului „Neue Banater Zeitung” (NBZ). „Worschtkoschtprob” a fost iniţial o manifestare desfăşurată în redacţie, acolo unde cititorii aduceau, pentru degustare {i concurs, mostre ale cârnaţilor făcuţi în casă, „juriul degustător” fiind chiar redactorii. Ziua desfăşurării evenimentului era publicată doar în NBZ, fapt pentru care participau doar cititori ai ziarului. Pentru ziar era un bun prilej de strângere a relaţiilor dintre redactori şi cititori. Începând cu anul 1995, publicaţia „Banater Zeitung” a decis să organizeze o manifestare publică, mizând în continuare pe pasiunea bănăţenilor pentru cârnaţi. Succesul înregistrat – la fiecare ediţie au participat sute de prieteni ai ziarului – a înlesnit mult continuitatea manifestării, pe care numeroase firme o sponsorizează cu generozitate. În urmă cu câţiva ani conducerea ziarului de limbă germană a decis să ajungă mai aproape de producătorii de cârnaţi din Banat, dar şi de cititorii ziarului german. Astfel – după ce mulţi ani evenimentul a avut loc doar la Casa „Adam Müller Guttenbrunn” din Timişoara – s-au organizat manifestări de acest gen la Sânnicolau Mare (2012), Lugoj (2013), Sântana (2014), Radna/ Lipova (2016), Bocşa (2017), Şag (2018) şi Buziaş (2019).

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Simonis și Fritz s-au pus de acord. PNL pare să fi fost de acord

Așa cum debanat.ro a relatat deja, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și liderul PSD Timiș, Alfred…

17 minute ago

CSM Lugoj a terminat anul 2024 în forţă, cu o victorie categorică

Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului…

59 de minute ago

A furat dintr-o maşină parcată în Brestovăţ! Unde l-au prins poliţiştii

La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…

2 ore ago

ABA Banat investește 29 de milioane de lei în consolidarea și reprofilarea malurilor râului Timiș

Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…

5 ore ago

Geaba Bolojan! După un ostaş în fruntea ţării, PNL propune un şomer în fruntea ţării

La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…

5 ore ago

La Timișoara continuă modernizarea rețelei de termoficare a orașului

13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această…

5 ore ago