Administratie

Stadioane fără număr la Timişoara. Urmează unul de atletism, planificat pe locul containerelor de carantină de la Pădurea Verde

Timişoara va deveni, cel puţin pe hârtie, oraşul din România cu cele mai multe stadioane pe cap de locuitor. Lista gândită de primarul Nicolae Robu mai primeşte încă un stadion, care ar urma să apară, cândva, în locul containerelor de la Pădurea Verde, unde au stat cei carantinaţi pentru coronavirus!

Nu vom mai avea loc de stadioane la Timişoara! Nicolae Robu pune pe lista infrastructurii sportive o nouă astfel de creaţie. De data aceasta vorbim despre un stadion de atletism.

„Noi nu desfiinţăm baze sportive, noi creăm baze sportive”, a anunţat Robu, la doar câteva zile de la scandalul „Mănuşarul”, după care s-a văzut nevoit să ceară revocarea unui PUZ care ducea la ridicarea de blocuri pe fostul teren de fotbal. Cererea a fost dublată chiar de o nouă idee năstruşnică: nu nou stadion la Timişoara. De data aceasta nu va mai fi vorba despre unul cu tribune cu mii de locuri, ci de unul mai micuţ, pentru ca atleţii să aibă unde să îşi facă antrenamentele. Acesta ar urma să fie plasat pe terenul primăriei, la Pădurea Verde, în locul containerelor care acum găzduiesc persoanele care intră în carantină pentru coronavirus.

Robu a subliniat cât de mult a făcut pentru terenurile sportive ale Universităţii Politehnica, atunci când era rector.

„În Europa, nu au baze sportive de acest nivel multe universităţi, poate în SUA”, a spus primarul.

Iar pe Baza 1, pe care joacă şi ASU Politehnica, Robu spune că el a montat acolo, pe pista care el a creat-o, cea mai bună suprafaţă de alergare.

„Terenul acela de la Pădurea Verde, unde am montat containerele pe perioada stării de alertă aş vrea să amenajăm un stadion de atletism. La Timişoara se fac pregătiri de către atleţi care trebuie să alerge pe baza sportivă nr. 1, pe pista de alergare pe care eu am creat-o, cu cea mai bună substanță de antrenament existentă în lume la acel moment. A fost creată special pentru ca să asigur condiții nu numai pentru studenții și angajații universității, ci și pentru sportivii care doresc să facă alergare de performanță. Pentru alte subramuri ale atletismului nu erau condiții acolo, că nu aveam cum, dar pista de alergare este una de foarte bună calitate. Nu e din materiale ce se folosesc la competiţii, că acela e mai dur, ci cel folosit la antrenamente. Un teren de atletism merită să aibă Timişoara, eu cred că merită Timişoara”, a declarat Nicolae Robu.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Nou capitol la UPT: de la zborul lui Traian Vuia la dronele viitorului. Se lansează un nou program de studii în Drone și informatică aplicată în domeniul aeronauticii

O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…

3 minute ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

O oră ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

3 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

3 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

3 ore ago

Primăria Timișoara inaugurează, în sfârșit, baza sportivă din Mehala

Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…

3 ore ago