Pe șantierul viitoarei maternități ce va fi ridicată de CJ Timiș cu bani europeni în campusul medical de la Spitalul Județean Timișoara a demarat organizarea de șantier. Ca un lucru inedit, pentru cei care vor fi pe șantier se vor amenaja, în containere, birouri în suprafață totală de 120 de metri pătrați!
Lucrările cu bani europeni se vor desfășura sub coordonarea simultană a constructorului, proiectantului și a dirigintelui de șantier – reprezentant al CJ Timiș.
Pe locația șantierului s-a împrejmuit locația și s-au luat măsurile de organizare a șantierului. Lucrările vor fi finalizate în 22,5 luni, dar constructorul estimează ridicarea structurii de rezistență chiar mai repede decât este prevăzut în contract.
Administratorul județului, Marian Constantin Vasile, a fost prezent la întâlnirea cu avizatorii (Aquatim, Colterm, Delgaz Grid, Enel și Telekom), pentru a se asigura că lucrările nu vor afecta utilitățile aferente blocurilor de locuințe din proximitatea șantierului. Amplasamentul este liber de sarcini, are toate avizele necesare, iar constructorul crede că nu va întâmpina probleme.
Joi, la Consiliul Județean sunt așteptați reprezentanții Ministerului Dezvoltării și ai Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră, care vor fi informați despre stadiul proiectului și modul interdisciplinar prin care aparatul de specialitate al CJ Timiș abordează acest obiectiv de investiție.
Raul Pătrașcu, managerul Spitalului Județean, a adus în discuție viitoarea achiziție a echipamentelor medicale în valoare de 3 milioane de euro care vor fi achiziționate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Pius Brînzeu Timișoara cu sprijinul Consiliului Județean, 98% din această sumă fiind mai apoi rambursată din Fondul European de Dezvoltare Regională, 2% reprezentând contribuția proprie la proiect.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…