Partida disputată în Ghencea, pe o ploie mocănească a fost foarte echilibrată. Cu un plus pentru bănăţeni, care au dominat categoric grămezile şi „molurile” spontane. Steaua, care a avut de partea ei multe decizii de arbitraj a fost marea favorită, dar a părut surprinsă de forţa bănăţenilor, care chiar dacă au jucat mult timp cu un om mai puţin, au pus presiune constantă mai ales pe înaintare.
La pauză scorul a fost 0-6, apoi gazdele au trecut în avantaj, 7-6, SCM a preluat din nou conducerea, 7-12, ca finalul să fie dramatic! 13-12 pentru Steaua, 13-15, 16-15 şi pe final 16-18!!
O victorie mai muncită ca niciodată, în care înaintarea a avut aportul ei foarte consistent şi o calificare absolut meritată în finala Cupei, unde Timişoara va întâlni veşnicul adversar din partidele cu trofeul pe masă, CSM Baia Mare.
Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația TIMAR, anunță finalizarea implementarii proiectului „E-SCALATOR –…
Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…
În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…