Economic

Eveniment economic on-line, la CCIA Timiș: „Macedonia de Nord, destinație pentru investitorii români”

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în parteneriat cu Ambasada Republicii Macedonia de Nord la București invită firmele timișene la primul eveniment economic online România – Republica Macedonia, care va avea loc miercuri, 24 noiembrie, pe platforma Zoom a CCIA Timiș, cu începere de la ora 11.00.

Evenimentul este destinat prezentării climatului de business și potențialului investițional favorabil oferit de piața nord-macedoneană, în scopul dinamizării relațiilor economice bilaterale și identificării de noi oportunități de afaceri și investiții.

Prezentările vor fi făcute de Igor Velevski, State Advisor, Agency for Foreign Investments and Export Promotion și de Hristina Stojanovik, Executive Director, Macedonian Chambers of Commerce

Vor adresa mesaje de salut E.S. Gabriel Atanasov, Ambasadorul Republicii Macedonia de Nord în România, Florica Chiriță, Președinte Executiv CCIA Timiș și Igor Popov, Director pentru Diplomație Economică și Publică – Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Macedonia de Nord. La eveniment, va participa și Pavel Dupța, Consulul Onorific al Republicii Macedonia de Nord la Timișoara.

„Rolul nostru, al Ambasadei, este acela de a atrage cât mai multe firme românești care să învestească în Republica Macedonia de Nord. Statul macedonean oferă investitorilor străini condiții foarte bune, facilități atractive.(…) Cred că țările noastre pot fi parteneri de încredere în identificarea modalităților de dinamizare a relațiilor bilaterale”, a declarat Ambasadorul Republicii Macedonia de Nord în România cu ocazia vizitei la CCIAT în 26 octombrie a.c., atunci când s-a decis organizarea acestui eveniment, ce va fi urmat de un Forum de Afaceri româno-nord macedonean, la Skopje, în primăvara anului viitor.

Limba de conversație este engleza. Participarea firmelor este gratuită. Termenul limită pentru înregistrare este 23 noiembrie 2021. Link-ul de înregistrare la eveniment va fi trimis după primirea confirmării de participare.

Informații suplimentare la tel. 0372 185 285, e-mail: sstoianov@cciat.ro, dra. Stana Stoianov – director Dept. Relații Economice cu Mediul de Afaceri / CCIAT.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

8 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

10 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

11 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

12 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

12 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

12 ore ago