Administratie

Reabilitarea liceului Carmen Sylva ajunge în etapa stabilirii executantului

În Sistemul Electronic de Achiziții Publice a fost lansată licitația pentru stabilirea firmei care se va ocupa de lucrările de execuție în cadrul proiectului „Reabilitare fațade, acoperiș și tâmplărie la Liceul Pedagogic Carmen Sylva”. O cerință importantă referitoare la contract se referă la păstrarea arhitecturii.

 Fiind monument istoric, detaliile arhitecturale vor fi tratate cu mare atenție, pentru a se păstra caracterul arhitectural al imobilului. Lucrările vizează reabilitarea pereților exteriori în mod unitar, hidroizolarea și termoizolarea fațadei, iar tâmplăria exterioară va fi restaurată folosind același tip de material ca și cel existent.

Pentru siguranța elevilor, structura de lemn a acoperișului va fi tratată cu substanțe care să îl protejeze de incendii, iar consolidarea întregii structuri a clădirii se va face acolo unde este necesar.

Liceul a fost construit în anul 1903 și nu respectă, în acest moment, cerințele de eficiență energetică. Reabilitarea termică a fațadelor și a acoperișului va produce economii operaționale de aproximativ 390.000 lei în fiecare an. Astfel, costurile investiției vor fi acoperite în 15 ani, conform documentației. Calculele au la bază costurile pentru energie, aferente anului 2020.

Am făcut în 2021, ca administrație, plăți record de peste 30 de milioane de lei pentru investițiile în infrastructura educațională a orașului Timișoara și alte 4 milioane de lei pentru reparații punctuale. Vom investi, în continuare, în viitorul copiilor noștri și în 2022”, anunță viceprimarul Ruben Lațcău.

Valoarea estimată pentru contractul de execuție este de 5.850.202,04 lei (TVA inclus). Durata de execuție este de 12 luni.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

2 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

5 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

6 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

6 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

7 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

7 ore ago