La finalul acestei săptămâni, elevii din mai multe localități timișene vor planta pomi în jurul școlilor unde învață. Acțiunea are loc sub umbrela Comitetului European al Regiunilor, proiectul Trees for Life, Consiliul Județean Timiș susține o serie de proiecte care vizează extinderea suprafețelor împădurite și educația de mediu în județul nostru.
Un asemenea proiect este „Un județ de 10”, propus de Asociația Verde de Banat și sprijinit de Consiliul Județean Timiș și Inspectoratul Școlar Timiș. În cadrul acestuia, școlile sunt invitate să încurajeze elevii să planteze anual cel puțin 10 copaci/pomi în proximitatea unității de învățământ, astfel încât copiii să se poată ocupa și de îngrijirea lor.
Proiectul va demara în 25 noiembrie cu sesiuni de plantare la unități de învățământ din Moșnița Nouă, Giroc, Timișoara și Peciu Nou.
„Ne dorim ca acest proiect să aibă continuitate în timp și să încurajeze organizarea de activități de mediu la nivelul școlilor din județ. Este important să le insuflăm copiilor dragostea de natură, iar școala are aici un rol important. Ne-am manifestat clar susținerea pentru inițiativa celor de la Verde de Banat, fiind convinși că întreaga noastră comunitate are doar de câștigat de pe urma acesteia”, spune președintele CJ, Alin Nica.
Plantările vor fi însoțite de sesiuni educative despre importanța protejării mediului, precum și despre rolul zonelor verzi în viața noastră.
Foto: Facebook Verde de Banat
“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău şi anume să candidăm singuri în 2028”.…
Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…
Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…
Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din România implementează proiectului transfrontalier RORS00090 AirMON, o…