Opinii

O bere la botu’ K-lului

Treaba asta cu ridicatul teraselor pentru evenimentul de deschidere Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023 pe străzile care duc spre Piața Unirii, Piața Libertății, dar și în perimetrul acestora, este ca priceputul la fotbal. Toți ne vom da cu părerea cum ar trebui făcut și toți vom da cu barda în decidenți, dacă nu se face și – Doamne ferește! – iasă ceva prost. Să iasă prost în înțelesul unui dezastru, cu lumea călcându-se în picioare, salvările neavând acces la victime etc.

Dar adevăr grăiesc și supărații. Nu văd de ce timișoreanul ieșit să se plimbe cu această ocazie, în weekendul 17-19 februarie, nu se va putea așeza la o terasă, în ciuda frigului, pentru a asculta un concert în condiții mai comode, la un vin fiert, o cafea și lângă un radiator pus la dispoziție de operatorii Horeca. Nu toți ne dăm cu freza de scenă în fața lui DJ K-lu, dar ne vom plimba să „prizăm” atmosfera și poate n-am mai sta, dar nici n-am pleca până nu se retrage și „revoluționarul” Marcel Ciolacu.

Nu pot însă nici să-mi pun pielea la bătaie în locul unui administrator local care nu vrea ca lumea să se calce în picioare într-o defluire bezmetică. Se vorbește de decizii luate de primărie împreună cu jandarmeria, pompierii și alte organe, prin urmare cine și-ar mai asuma azi victimele unui carambol cauzat de ceva ce nu-mi pot imagina cu ocazia inaugurării Capitalei Culturale Europene 2023? În plus, vor fi prezenți mulți demnitari pentru care există, mă gândesc, protocoale de evacuare și securitate.

Dar de ce s-ar călca lumea în picioare? Sunt zeci de întâmplări culturale în perimetrul central și nu numai. Vom avea prea mulți oameni într-un loc sau ne vom plânge apoi că n-a venit lumea, că ne vom face de râs cu participarea redusă? Nu mă îndoiesc că Piața Unirii va fi plină măcar la startul evenimentului. Și nu neapărat pentru concertul ce va avea loc după ora 19, cât mai ales din curiozitatea momentului. E, totuși, o zi mare pentru Timișoara, weekendul ce vine va fi un magnet pentru înalți demnitari, oameni de cultură, presa centrală și internațională, lume bună cum n-a mai fost capitala Banatului de multă vreme.

Pe de altă parte, se va argumenta că în piețele centrale ale Timișoarei au mai avut loc astfel de momente și nu s-au ridicat terasele. Concerte vor mai fi și, ce facem?, le vom ridica și atunci? Dar căsuțele iarna, la Târgul de Crăciun, nu jenează defluierea când timișoreanul fuge spre catedrală să vadă artificiile? Ce facem la vară, la JazzX? Pe o rază de câte străzi și piețe vom ridica terasele în iunie-iulie? Dar ce farmec mai are evenimentul, dacă după nu te poți duce la o bere, la un vin, la o măslină? Dar dacă se vor călca în picioare jazzerii? Cum vor deflui ei spre malul Begăi, unde vor găsi ceva de băut, dacă primăria nu va ridica în plină vară terasele de pe Corso?

Poate că suflăm prea mult în iaurt după niște evenimente nefericite. Horeca nu cred că își va închide restaurantele și la interior, ca replică la desființarea fie și vremelnică a teraselor, cum a amenințat reprezentantul „ospitalității”, Dan Dinu. Nu că n-ar fi o mișcare „sindicală” bună, dar cu siguranță nu va exista unitate în această decizie și nici interes să facă așa ceva. Ar pierde mult mai mult operatorii, decât ar câștiga în situația în care primăria ar ceda presiunilor lor.

Timișoara nu va rata startul din cauza acestui subiect. Dacă e să meargă bine ce e pregătit de pus în scenă, atunci bine va merge. Rămâne întrebarea dacă nu agităm degeaba spiritele prin măsuri de precauție disproporționate sau prin reacții venite mai degrabă de dragul contrazicerii organizatorilor. Așa va continua tot anul? Unii de abia așteaptă și chiar se va turna mult gaz pe foc într-o afacere ce la un moment dat va deveni tot mai politică în perspectiva anului electoral 2024.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Fisură în conducta de gaz, cea mai probabilă cauză a exploziei de la Poliția Lugoj/VIDEO

Primele concluzii după explozia de la Poliția Lugoj care a băgat trei oameni în spital…

2 ore ago

Lucrările la pasajul de la strada Polonă, preconizate să înceapă în februarie sau martie

Luna februarie, în funcție de condițiile meteo, ar putea aduce demararea lucrărilor ample de reconstrucție…

3 ore ago

În căutarea unei noi victorii pe teren propriu

Baschetbaliștii bănățeni primesc vizita formației CSM Petrolul BBA Ploiești, în etapa a XVII-a a Ligii…

4 ore ago

Curtea Constituțională amână din nou decizia pe reforma pensiilor speciale ale magistraților. La mijloc tot Lia Savonea şi judecătorii numiţi de PSD

Curtea Constituţională amână pentru a patra oară decizia privind pensiile speciale ale magistraţilor pentru data…

5 ore ago

Reparații dificile la unul dintre cazanele pentru producția energiei termice, la Colterm. Asigurarea căldurii continuă/VIDEO

Chiar dacă temperaturile au scăzut semnificativ la Timișoara, zilele trecute, furnizarea energiei termice pentru consumatorii…

5 ore ago

UVT lucrează la o nouă ediție a Career Days@UVT

Universitatea de Vest Timișoara pregătește o nouă ediție din seria evenimentelor de networking dedicată oportunităților de…

5 ore ago