Administratie

O singură ofertă la licitația pentru îmbunătățirea condițiilor de securitate la Sala Olimpia. Urmează analiza acesteia

Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru stabilirea unei firme care să se ocupe de “Execuție lucrări de conformare pentru obținerea autorizației de siguranță la incendii la Sala “Constantin Jude””. Aceasta s-a încheiat, există o ofertă.

”Avem o ofertă care va fi evaluată în următoarea perioadă, astfel încât imediat după semnarea contractului să trecem la efectuarea lucrărilor. Este o etapă importantă pentru că în momentul de față sunt probleme grave și există și măsuri de la Curtea de Conturi în acest sens, dar lucrurile vor intra în legalitate. Am încercat la început de an să avem buget și am susținut bugetarea anumitor proiecte astfel încât să putem reda o altă față infrastructurii sportului timișorean. Mă voi ține de promisiune, iar împreună cu echipa de muncă vom continua să respectăm cele asumate prin buget”, a anunțat viceprimarul Cosmin Tabără.

Lucrările nu se vor opri aici, mai anunță acesta.

”Mai mult decât atât, chiar la Sala ”Constantin Jude” vor mai fi efectuate și alte lucrări de îmbunătățire a condițiilor de joc, dar și în ceea ce îi privește pe spectatori. Vom face aceste lucrări pe etape pentru că nu ne permitem să blocăm sportul timișorean în condițiile în care este singura sală de jocuri”, a completat viceprimarul.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

9 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

12 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

13 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

13 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

14 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

14 ore ago