Trenul galben fără cai

Mă așteptam ca o dispută politică pe tema culorii garniturilor de tramvai în Timișoara să fie ultima făcută, după dezbaterea aprinsă despre tonul clopotului la biserica RATT, actuala societate de transport local, și despre mirosul bujorilor plantați de Horticultura SA. Nu vreau să mă bag ca amatorul în ce zice istoria, e posibil să fie vorba de o etichetă ca tramvaiele să fie galbene, cum cântă Angela Similea.

Sau cum e la Lisabona, dar acolo sunt și vechi, reprezintă o spumoasă tradiție. Nu exclud să ajungem ridicoli prin a insista în niște culori alb-violet ale unui club despre care nimeni cu bani nu mai are grijă în orașul ăsta, dar ne cramponăm în cromatică ca machiajul pe obrazul mortului. Nu zic nimic din toate astea, nici măcar că galben-negru a mai înlocuit albul și violetul pe tricourile fotbaliștilor de la Poli în urmă cu mai bine de zece ani.

Aproape nu mai are importanță dacă Chiș Culiță a pârât municipalitatea la cei ce verifică proiectele europene pentru intenția primăriei de a schimba culoarea pe tramvaie, că ar fi o răzbunare a fostului director de direcție în PMT, cum zic bârfele locale. Sau că liberalii se agață astăzi de subiect, să-l țină cald pentru pierdere de puncte electorale în tabăra lui Dominic Fritz, dar una peste alta ce-au avut să se ia din asta? Cu un an înainte de alegeri. Ăia mai experimentați de la guvernarea centrală n-ar vorbi de subiecte fierbinți înainte de alegeri nici să le tai capul cu briceagul. Ar îngropa tot, pensii speciale, PNRR, parteneriatul civil, tot, tot, până trec alegerile, iar ai lui Fritz se trezesc să se bage în discuția asta despre alb-violet în Timișoara cu un inexplicabil apetit suicidal, politic vorbind.

Am simțit și simt alb-violet. Copil fiind, umblam pe la magazinele de materiale textile și apoi la croitoreasă să-mi facă steag, că atunci nu era ca acum, cu serigrafia. Cu toate acestea, aș putea discuta despre asta, despre culorile tramvaielor, despre cum ar fi normal să fie ele. Și nu neapărat după ce stabilim despre sunetul clopotului bisericii RATT și nici după am văzut care bujori frumos mirositori ar fi bine să planteze Horticultura. Nu mă interesează nici câte voturi ar pierde USR din această discuție și câte va contabiliza PNL din tactica agățării de subiect, altceva cred că e mai important.

Cel mai mult mă interesează că inițiatorii hotărârii de schimbare în galben-negru a garniturilor de tramvai ar fi avut timp suficient să decidă asta mai înainte. Dacă nu înainte de data la care Nicolae Robu a depus proiectul european, primar fiind, măcar înainte de a fi vopsite toate vagoanele trimise deja de turci. Acum însă mi se pare o prostie să vorbim de culori, de cheltuirea banilor pentru ceva plătit deja. Într-o țară a lipsei cronice de bani în dezvoltare, are sens să băgăm acum niște bani în revopsirea tramvaielor recent vopsite, când te plângi că guvernul îți taie bugetul de la cultură sau iluminatul public? Nu mai bine vopsești când vor fi învechite deja aceste echipamente nou sosite, când vom cumpăra altele noi prin proiecte mai mult su mai puțin europene, nu cu penalizări sau bani pierduți înainte de vreme?

Ce vom face dacă Nicolae Robu le va vopsi din nou în alb și violet, în caz că va câștiga alegerile la anul? Dar dacă va câștiga AUR – Doamne ferește! – Primăria Timișoara, nu mai bine îi lăsați pe „patrioți” să vopsească totul în galben-negru, plus lupul dacic ca pantograf?