Premierul Marcel Ciolacu şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, vor ajunge mâine după-amiază pe Centura de Sud a Timişoarei pentru a vedea stadiul lucrărilor. Evident, ei vor fi însoţiţi de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care s-a ocupat personal de acest obiectiv.
După ce au rezolvat cele mai importante probleme ale alianţei în perspectiva alegerilor locale, respectiv candidaturile pentru Capitală şi judeţul Timiş, preşedinţii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicoale Ciucă, vor face vineri după-amiază o scurtă vizită pe şantierul Centurii de Sud a Timişoarei. Acest obiectiv este ultimul pe care cei doi, însoţiţi de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, îl vor vizita vineri, după şantiere de pe Autostrada Transilvaniei.
Potrivit lui Grindeanu, angajaţii companiei româneşti UMB Spedition lucrează pe centură non-stop, inclusiv noaptea. Ministrul timişorean a mai declarat pentru deBanat că lucrările sunt în termen, iar în vară Centura Sud va fi finalizată.
Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…