Politica

Se fac ultimele reglaje la listele comune PSD – PNL. Alfred Simonis nu e de acord cu sintagma de candidat ”unic”

PSD și PNL nu vor avea candidați unici la alegerile locale, spune Alfred Simonis, liderul social-democraților în Timiș, dar acolo unde există un singur candidat, s-a întâmplat pentru că filialele locale s-ar fi înțeles pentru aceasta,  spune el. De asemenea, Simonis anunță că Nicolae Robu va avea un viceprimar de la PSD, iar la CJT va fi un vicepreședinte de la PNL.

La Timișoara se mai negociază ponderi, aceasta în condițiile în care acum PSD are trei aleși în Consiliul Local, îar PNL nenumărați. În restul localit[ților, se lucrează… în filialele locale ale partidelor şi nu există tensiuni,  garantează Simonis.

”Aceste două partide, contrar a ceea ce încearcă să spună adversarii noștri, sunt două partide democratice, două partide care au lăsat libertate organizațiilor locale să decidă dacă doresc sau îmi doresc alianțe. Prin urmare, localitățile în care primari liberali s-au înțeles cu organizațiile social-democrate sau primari PSD-iști s-au înțeles cu organizațiile liberale și au hotărât că fac o listă comună, au o candidatură cum sau susțin candidații, au putut s-o facă. Cei care au dorit din tot dinadinsul să candideze au avut libertatea s-o facă. Prin urmare, nu cunosc tensiune la care vă referiți. Am avut o întâlnire a Consiliului Politic Județean săptămâna aceasta și atmosfera a fost una relaxată și relaxantă, dar fiindcă suntem mobilizați cu toții pentru că urmează niște alegeri pe care le vom trata cu seriozitate, nu cu aroganță, nu cu superioritatea a două partide mari care se unesc și au un scor foarte mare”, spune Simonis.

Cel mai bine s-a văzut libertatea de alegere, de exemplu, la Dumbrăvița, unde candidatul liberal a fost trimis la plimbare, pentru a fi susținut cel al PSD.

La Timișoara și Timiș va fi câte un viceprimar și vicepreședinte de la partidul ”opus” celui de unde provine primarul și președintele. Dacă va exista și majoritatea necesară, iar liderul PSD este convins că așa va fi.

”Urmează ca zilele viitoare să definitivăm și această discuție. Evident, plecăm de la următorul aspect: ambele partide vor avea câte un viceprimar și câte un vicepreședinte la consilul județean, în condițiile în care vom avea majoritatea necesară să facem asta. Suntem extrem de încrezători că vom reuși asta, dar vom trata, așa cum vă spuneam, cu responsabilitate. Vom aborda cu responsabilitate această campanie electorală”, a mai declarat Simonis.

El nu concepe să nu câștige șefia CJ Timiș.

”Discutăm despre ce ar face, ce am face, ce n-am face. În primul rând, că avem toată încrederea că vom câștiga alegerile”, a spus Simonis, întrebat ce va face dacă nu va câștiga alegerile.

Liderul social-democrat se întreabă de ce restul partidelor spun că prietenia PSD – PNL vrea puterea absolută, în condițiile în care alegerile sunt o competiție în care dorești să câștigi.

”Suntem încrezători că această alianță va câștiga alegerile. Așa cum vă spuneam, asta ne propunem. Asta e o altă prostie pe care o repetă cei doi adversari ai noștri. PSD-ul vrea să câștige ambele poziții, toată puterea, citez, păi, să-mi spună și mie, Fritz și Nica, cine vrea să piardă, dacă noi suntem acuzați că vrem să câștigăm ambele poziții, înțeleg că ei nu vor să câștige ambele poziții. Când te implici într-o campanile electorală și te înscrii într-o competiție electorală, vrei să o câștigi. E adevărat, trebuie să vrea și oamenii”, a mai spus Simonis.

Conform acestuia, în aceste zile se negociază ultimele detalii legate de liste, iar PSD va avea candidat propriu sau candidat susținut în 70 de localități, la funcția de primar.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Bărbat decedat într-un oraș din Timiș, în timpul serviciului

La data de 21 mai, în jurul orei 16, polițiștii orașului Gătaia au fost sesizați…

6 ore ago

Începe lupta pentru Liga 2! Politehnica Timişoara întâlneşte într-un duel judeţean CSC Ghiroda

S-au luptat pentru supremaţia judeţului în urmă cu aproape zece ani. Acum se înfruntă din…

8 ore ago

Mirela Toc a fost reangajată la Primăria Timișoara și devine subordonata lui Culiță Chiș

Mirela Toc, angajata dată afară de Primăria Timișoara în vara trecută, a ajuns înapoi în…

9 ore ago

Universitatea de Vest Timișoara sărbătorește 80 de ani de activitate

Întreaga comunitate a Universității de Vest din Timișoara aniversează în zilele următoare 80 de ani…

10 ore ago

Noile dotări pentru clinicile ORL și Balneo vor fi finanțate cu bani europeni

În perioada următoare va avea loc demararea procedurilor în vederea recepției noului corp de clădire…

10 ore ago