Spitalul CFR Timisoara
Dominic Fritz acuză guvernul că face în așa fel încât Spitalul CFR să ajungă, cu dedicație, la Spitalul Județean Timișoara și nu la primărie, special pentru ca Alfred Simonis să poată administra și această unitate medicală, chiar dacă Spitalul Municipal Timișoara avea nevoie foarte mare de o astfel unitate, cu clădiri grupate.
Chiar dacă Timișoara a avut un dosar ”beton”, la care oamenii din primărie au lucrat mult, pentru a intra în cursa pentru transferul Spitalului CFR, a obținut punctajul (aproape) maxim, acesta a fost descalificat pentru un motiv banal. Unul care a fost folosit special pentru ca Spitalul Județean să rămână singur în cursă pentru a transfera unitatea medicală de la Ministerul Transporturilor.
„Am citit în presă că guvernul a emis decizia de expropriere a clădirii de la Spitalul CFR, special pentru a putea da spitalul la autoritățile locale. Știți că Ministerul Transporturilor a început un proces prin care să treacă spitalele din subordine la autoritățile locale, că ei se ocupă de făcut autostrăzi nu de management de spitale. Noi am făcut și depus un dosar la care colegii mei au lucrat foarte mult, ca să cerem spitalul la primărie. În ultima secundă a apărut în cursă și Spitalul Județean Timișoara. Regulamentul prevedea depunerea unui dosar extrem de elaborat. Noi am primit 93 din 100 de puncte.”, spune Fritz.
Dar, acuză el, a intervenit Alfred Simonis, atunci președinte la Camera Deputaților, și dosarul Timișoarei a fost descalificat.
”Atunci, Simonis a intervenit și a anunțat că Spitalul CFR va merge la Spitalul Județean. Deși am obținut 93 de puncte,dosarul a fost descalificat pentru ca am pus în proiect și cinci paturi pentrutratament paliativ, iar documentația de preluare spunea că cinci ani nu poate fi schimbata destinația spitalului.Tot motivul deciziei a fost să scoată municipiul din joc pentrupreluare. Am înțeles că va fi făcută o reevaluare, dacă vor sa scoată paturile de paliative le scoatem”, a mai declarat primarul.
Universitatea Politehnica Timișoara anunță, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a celui care a…
Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar…
Lucrările de lărgire la patru benzi a drumului care leagă Sânandreiul de DN 69, Timișoara…
CSC Dumbrăvița abordează jocul cu „studenții” din Copou cu un moral foarte bun, în urma…
Aquatim a pregătit la Muzeul Apei din Timișoara un program special pentru grupuri școlare, dedicat…
Mai mulți medici vor primi apartamente pentru a locui în noul cartier ANL de la…