Fritz acuză: Primăria Timișoara, special descalificată pentru preluarea Spitalului CFR, pentru ca acesta să ajungă la Județean

Spitalul CFR Timisoara

Spitalul CFR Timisoara

Dominic Fritz acuză guvernul că face în așa fel încât Spitalul CFR să ajungă, cu dedicație, la Spitalul Județean Timișoara și nu la primărie, special pentru ca Alfred Simonis să poată administra și această unitate medicală, chiar dacă Spitalul Municipal Timișoara avea nevoie foarte mare de o astfel unitate, cu clădiri grupate. 

Chiar dacă Timișoara a avut un dosar ”beton”, la care oamenii din primărie au lucrat mult, pentru a intra în cursa pentru transferul Spitalului CFR, a obținut punctajul (aproape) maxim, acesta a fost descalificat pentru un motiv banal. Unul care a fost folosit special pentru ca Spitalul Județean să rămână singur în cursă pentru a transfera unitatea medicală de la Ministerul Transporturilor.

„Am citit în presă că guvernul a emis decizia de expropriere a clădirii de la Spitalul CFR, special pentru a putea da spitalul la autoritățile locale. Știți că Ministerul Transporturilor a început un proces prin care să treacă spitalele din subordine la autoritățile locale, că ei se ocupă de făcut autostrăzi nu de management de spitale. Noi am făcut și depus un dosar la care colegii mei au lucrat foarte mult, ca să cerem spitalul la primărie. În ultima secundă a apărut în cursă și Spitalul Județean Timișoara. Regulamentul prevedea depunerea unui dosar extrem de elaborat. Noi am primit 93 din 100 de puncte.”, spune Fritz.

Dar, acuză el, a intervenit Alfred Simonis, atunci președinte la Camera Deputaților, și dosarul Timișoarei a fost descalificat.

”Atunci, Simonis a intervenit și a anunțat că Spitalul CFR va merge la Spitalul Județean. Deși am obținut 93 de puncte,dosarul a fost descalificat pentru ca am pus în proiect și cinci paturi pentrutratament paliativ, iar documentația de preluare spunea că cinci ani nu poate fi schimbata destinația spitalului.Tot motivul deciziei a fost să scoată municipiul din joc pentrupreluare. Am înțeles că va fi făcută o reevaluare, dacă vor sa scoată paturile de paliative le scoatem”, a mai declarat primarul.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (noiembrie 8th, 2024 at 19:05 )

Deci a aranjat Simonis să greșească cineva din primărie documentația? Că altfel nu înțeleg cum ar fi tras acesta sfori și nu este vina primăriei.

antiVrajeāla a spus: (noiembrie 8th, 2024 at 19:24 )

Frigz, la cate probleme ai la Municipal, cred ca numai de acuzatii n-ar trebui sa te ocupi…

#idiocracy🤪

George a spus: (noiembrie 8th, 2024 at 22:22 )

Daniele & @ Vrăjeală, dacă aveți idee, câte paturi pentru medicină paliativă (dacă știți ce e aia) sunt în Timișoara? Știți câtă nevoie e de așa ceva? Sunteți niște idioți.

@George a spus: (noiembrie 9th, 2024 at 09:35 )

Ce să știe ei măi George? Ei tocmai ce și-au schimbat BMW-ul din 2001 cu unul din 2007. Să intre și ei măcar cu talonul în UE.

Timisorean a spus: (noiembrie 9th, 2024 at 12:08 )

Nici nu merita citite mesajele lor… trec peste fara sa citesc. Polueaza site-urile de stiri, dar numai pe anumite stiri bineinteles. Doi idioti utili propagandei. Daca o fac din convingere, chiar sunt idioti puri. Daca o fac din interes sunt idioti ipocriti.

antiVrajeāla a spus: (noiembrie 9th, 2024 at 14:48 )

„Timisorene”, te-ai descris pe tine. O exprimare mai exacta aplicabila tie ar fi insa „idiot din convingere” sau poate „idiot din pasiune”. E bine🤪 ca esti multumit de ce se intampla la Municipal, inclusiv la Balneo… zic atunci sa trecem toate spitalele sa le administreze aceeasi gasca „competenta” userista, sa le faca praf pe toate punand manageri tot asa, adica felul de „priceputi” si „onesti”…

#🤪

Dan a spus: (noiembrie 9th, 2024 at 15:21 )

Vaaaiii dominic, incepi cu gainarii din astea la adresa lui simonis in conditiile in care trebuie sa colaborezi cu el pt dezvoltarea orasului… Nu ai realizat nicio investutie majora in primul mandat si acum vii si spui ca simonis nu te lasa ? vaaaiiii, dominic, reevalueaza prioritatile la nivelul orasului si o sa vezi ca ai nevoie de o relatie buna cu simonis care intre timp mai trage o legatura cu A1 la AIT. Tubl daca vei continua sa te miri si sa critici aiurea pe simonis in loc sa oferi sprijin o sa te transformi in un primar cu rezultate nule pt orasul Timisoara. Apropo, avanseaza chesonul ala pa pasajul solventul ? Sau vom afla ca mai turnam un cifarom de ciment la consolidarea lui in decembrie ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara

Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)

Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

ANAF

Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției

ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional
Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției
Stadionul realizat de Primăria Timișoara pe calea Buziașului are acum ”mobilier” în tribune. Lucrătorii de pe șantier au demarat montarea scaunelor din plastic. Forfotă pe stadionul Eroii Revoluției din Timișoara. În tribunele acestuia se montează scaunele care vor găzdui spectatorii care vor urmări meciurile celor de la Poli Timișoara sau de la alte evenimente. Viceprimarul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, susține că orașul este pregătit să treacă de la un model bazat pe costuri reduse și pe atragerea investițiilor străine la unul bazat pe dezvoltarea capacității de cercetare, inovare și creare de produse tehnologice proprii. El porneşte de la premiza că Timișoara are inginerii, universitățile și companiile de care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UPT, Florin Drăgan, iniţiază un dialog între universități, companii și autorități pentru a trece de la executarea tehnologiei la crearea ei
Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
Realitatea Plus, postul patronat de infractorul Maricel Păcuraru, a prezentat luni seara mai multe fotografii în care Dominic Fritz apare lângă lideri PSD, sugestia fiind că şi preşedintele USR a fost la opulentul botez al lui Alfred Simonis. Aceleaşi fotografii le-a prezentat pe contul ei şi “jurnalista” Anca Alexandrescu, fostă candidată AUR la Primăria Capitalei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Manipulare ordinară la “televiziunea poporului”. S-a dat impresia că Dominic Fritz a fost la botezul lui Alfred Simonis
Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.