Tabloul ”Copil mușcat de o șopârlă”, realizată de Michelangelo Merisi da Caravaggio, parte a colecției Roberto Longhi, poate fi admirată de publicul românesc, fiind piesa principală în cadrul expoziției deschise sâmbătă, la Muzeul Național de Artă Timișoara. Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană, capodopere din colecția Roberto Longhi”, prezintă, alături de pictura amintită, alte 43 de opere ale unor discipoli ai pictorului italian, din diferite perioade ale istoriei.
Lucrare semnatã de Michelangelo Merisi da Caravaggio se poate vedea in premiera absolută in România. Expozitia va fi deschisă publicului până pe 28 februarie 2025 și este o co-producție semnată de MNArT, în colaborare cu Fondazione di Studi di Storia dell’Arte Roberto Longhi din Firenze si Civita Mostre e Musei din Roma. Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș și desfășurată sub înaltul Patronaj al Ministerelor Culturii din România și Italia. Expozitia, dedicată picturii lui Caravaggio și artiștilor inspirați de marele pictor italian, cuprinde 43 de opere care vor fi expuse în Galeria loachim Miloia a Palatului Baroc din Timișoara.
Rolul muzeului de organizator al evenimentelor fanion în cadrul programului.
Expoziția este prilejuită de relația culturală cu Fondazione di Studi di Storia dell’Arte Roberto Longhi din Firenze si Civita Mostre e Musei.
”Dacă în anul 2021 o asemenea expoziție părea o utopie, iatăcă în 2024 Muzeul Național de Artă Timișoara a realizat imposibilul. Ne dorim ca această nouă detentă să devină o normalitate Iată Florența vine la Timișoara, iar legătura cu Italia nu se împlinește doar comercial,ci și cultural, în Timiș. În 2024, MNArT și-a câștigat statutul de finalist a European Museum Academy Awards, categoria Muzee de Artă. În 2025, expoziția deschisă astăzi, alături de partenerii noștri, se adaugă în portofoliul MNArT, la 55 de ani de la trecerea în neființă a istoricului de artă, Roberto Longhi. Însă marile realizări sunt rodul sinergiei și a spiritului de echipă. Iar aici patronatul Consiliului Județean este și ne dorim să fie și pe mai departe. Astăzi, vă invităm să pășim într-o călătorie definită de lumină, reflecții și proiecții. (…) Ne dorim să atragem cât mai mulți spectatori, în următoarele trei luni, printr-un program interdisciplinar. O coloană sonoră, realizată de un artist local însoțește această expoziție”, a spun Filip Petcu, directorul MNArT.
Susținereafinanciară a evenimentului a venit, în cea mai mare, de la Consiliul Județean Timiș. Alfred Simonis, noul președinte al instituției care are în administrare muzeul, promite că susținerea acestui domeniu va continua, spunând că și-ar dori și alți autori apreciați prezenți cu o expoziție la Palatul Baroc.
”Fără să fiu specialist, vă mărturisesc că mi-au plăcut mai multe opere ale marelui artist italian. Știm cu toții că banii investiți în cultură se văd mai târziu. Ceea ce pot să vă spun e că de acum înainte, și fac o invitație la adresa conducerii muzeului și celor din societatea civilă, pentru că tot ne apucăm de construcția bugetului pe anul viitor, să începem discuțiile despre ceea ce putem face anul viitor, anii viitori, poate că e bine să avem și un fel de predictibilitate, să știm ce putem face anul viitor, să începem planurile, să bugetăm bani, să avem evenimente de amploare. Poate Monet anul viitor, poate Picasso, nu știu, nu sunt expert. Am o mare calitate, îmi place să ascult specialiștii pe fiecare domeniu în parte. Așadar, împreună vom stabili ce trebuie să facem mai departe”, a declarat, la deschiderea evenimentului și președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.
Conducătoarea fundației Roberto Longhi a transmis că este bucuroasă că publicul larg din România va putea vedea tablourile colecției
„În calitate de președinte al Fundației Longhi, mă bucur că expoziția găzduită de Muzeul Național de Artă Timișoara permite unui vast public românesc să intre în contact cu două mari personalități ale lumii culturale a secolului XX în Italia, Roberto Longhi și Anna Banti, și cu moștenirea lor extraordinară. Colecția de pictură caravaggescă constituită de familia Longhi, care a atins apogeul cu lucrarea „Ragazzo morso dal ramarro” (Băiat mușcat de șopârlă) semnată de Caravaggio, a coincis cu redescoperirea acestui curent artistic, apreciat astăzi în întreaga lume”, a spus Cristina Acidini, președinte Fundatia Longhi și curatoarea expoziției.
La Timișoara a fost prezent, cu ocazia deschiderii expoziției și președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților din Italia, Federico Mollicone
„Istoricul de artă Roberto Longhi a invitat publicul sã citească „în mod natural” arta lui Caravaggio, deoarece de-a lungul vieții sale pictorul a încercat să fie natural, de înțeles – mai degrabă uman decât umanist – într-un cuvânt, popular. Această viziune inovatoare a lui Caravaggio este surprinsă pe deplin de acestă expoziție. Mulțumesc muzeului din Timișoara, Civita si Fundației Longhi pentru această inițiativã de diplomație culturală care va lega și mai mult Italia și România„, a declarat Federico Mollicone.
Acest eveniment fanion, dedicat picturii lui Michelangelo Merisi da Caravaggio si artistilor din cercul säu va cuprinde 43 de opere aduse de la Florența, realizate de către 33 de creatori ai picturii europene. În premierã, în România este expusă una dintre picturile originale realizată de Caravaggio în 1597, ”Băiat mușcat de șopârlă”, alături de lucrări semnate de artiști din aria sa de influență precum Lorenzo Lotto, Juseppe Ribera, Gian Battista Caracciolo, Dirck van Baburen, Mattia Preti, Gerrit Van Honthorst etc.
Publicul va putea achiziționa biletele de acces la expoziție de pe site-ul Muzeului Național de Artă Timișoara, la adresa https://mnart.museum/ și de pe platforma https://expozitia-luminile-lui-caravaggio.booktes.com Expoziția va putea fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00. Luni si marți, precum și în zilele de 25-26 decembrie 2024 și 1 ianuarie 2025 va fi închis.
Întâlnirea liberalilor de la Timișoara s-a lăsat cu o nouă ieșire ”colorată” a aceluiași Rareș…
Sala Constantin Jude din Timișoara a devenit, sâmbătă, centrul de întâlnire al liberalilor din zona…
De vineri, la Timișoara funcționează un nou consulat onorific, cel al Columbiei. Noul consul onorific…
Timișoara are din această săptămână un magazin oficial de suveniruri. Deschis pentru a aduce imagine…
Biblioteca UPT a găzduit vineri 15 noiembrie 2024, conferința „Translation and Usability”, organizată de Direcția…
Gestionarea deșeurilor este o prioritate pentru actuala administrație a comunei Mioşniţa Nouă. Noua conducere a…