Timp liber

70 de echipe de măcelari, din mai multe țări, inclusiv România, se întrec la Festivalul Kobasicijada, la Belo Blato în Serbia

Un număr de 70 de echipe din Serbia, România, Ungaria, Bosnia și Herțegovina și Croația se întrec, duminică, în localitatea sârbă Belo Blato, în cadrul unui concurs de realizat cârnați. Întrecerea face parte din evenimentul Kobasicijada, care are loc în weekend în localitatea de lângă Zrenjianin, în Banatul Sârbesc, la doar 110 kilometri de Timișoara.

Localitățile mai mici din Voivodina – Serbia, majoritatea la distanță scurtă de graniță, au fiecare câte un eveniment special al comunității . Iar luna februarie e dedicată unor astfel de acțiuni care au ca ”subiect” realizarea preparatelor din carne și sacrificarea porcului se întâlnesc și reînvie, an de an. Sâmbăă și duminică, 1-2 februarie, la Belo Blato, un sat idilic de lângă Zrenjanin, în Banatul sârbesc, la 110 km distanță de Timișoara, are loc Kobasicijada, ediția a 11-a.

„Sate, orașe, orășele din Voivodina devin în fiecare weekend din această ultimă lună de iarnă gazdele unor sărbători locale care reunesc obiceiuri ce vorbesc despre identitate, comunitate și respect pentru moștenirea gastronomică a acestei provincii autonome. Da, în Voivodina, ca de altfel în multe regiuni de la noi din țară, carnea de porc este baza. Vă invit să descoperiți această parte fascinantă a zestrei culinare sârbești, pe care eu o promovez de peste un deceniu”, declară Romana Rista, diplomat culinar.

Urmează, pe 13-16 februarie Slaninijada, ediția 38, la Kačarevo, lângă Pančevo, Banatul de Sud, iar pe 21-23 februarie, Kobasicijada, ediția 41, la Turija, Srbobran, Bačka de Sud

Voivodina, un mozaic multicultural care cuprinde districtele Banatul sârbesc, Bačka și Srem, și a cărei limbi oficiale sunt sârba, româna, maghiara, slovaca, ruteana și croata, devine epicentrul unor povești culinare și culturale de excepție. Totul se învârte în jurul sacrificării porcului tradițional și al preparării mezelurilor și afumăturilor tradiționale sau a specialităților din carne de porc.

„Festivalurile legate de tăierea porcului din Voivodina sunt și o chemare la dialog, respect reciproc și solidaritate între vecini, dincolo de granițe și conjuncturi. De la sat la sat, de la sat la oraș și din oraș în oraș, eu am adunat, an de an, în călătoriile mele prin Voivodina, un caleidoscop al poveștilor despre oameni și bucate în {Jurnal de călătorii cu zestre culinară}, pe pagina Fata care gătește cu flori. Vă invit așadar, în luna februarie, să treceți granițele Banatului românesc la frații noștri sârbi pentru a înțelege cum tradițiile continuă să modeleze identitatea comunităților sârbești și ale etniilor din Voivodina. Pentru români, participarea la aceste festivaluri poate fi o ocazie unică de a redescoperi legături vechi, de a învăța și de a gusta din bucatele fraților sârbi, dar și o inspirație pentru ceea ce înseamnă gust local păstrat cu sfințenie sau organizarea unui eveniment culinar de anvergură, în care partea culinară este prezentă și omniprezentă până la cel mai mic detaliu, fiind festivaluri 100% culinare.”, mai spune Romana Rista

Kobasicijada de la Belo Blato se desfășoară într-un sat idilic, multietnic, care are o comunitate majoritar slovacă și unde trăiesc și sârbi, maghiari și bulgari. Iar acest lucru îl simți din prima clipă când intri în sat.

Sâmbătă a avut loc, la primele ore ale diminetii, o demonstrație tradițională de sacrificare a porcului pârlit cu foc de paie, în stilul anilor ’60-’90. Au participat cinci echipe de localnici din zona Belo Blato, iar din cei cinci porci din rasa veche Moravka se pregătesc demonstrativ: cârnați proaspeți, jumări, untură, coaste și scărită, karmenada (cotlet), slănină, gușă. Localnicii au înregistrat din acest an și un brand local de cârnați maturați și condimentați cu usturoi, boia și chimen: Beloblatska Fermentisana Kobasica, care pot fi achiziționați în târg la prețul de 1.800 dinari aproximativ 15 euro.

Duminică, 2 februarie, începând cu ora 9, se dă startul competiției de preparare a cârnaților proaspeți, unde sunt înscrise peste 70 de echipe din Serbia, România, Ungaria, Bosnia și Herțegovina și Croația. Aceste întreceri au crescut prestanța festivalului sătesc devenit regional și internațional.

Pe durata celor două zile, pe străduțele din Belo Blato sunt târguri de produse tradiționale, la care anul acesta participă peste 300 de producători din Serbia, în special din districtele Banat, Srem și Bačka și se așteaptă un nou record de vizitatori, adică 30.000.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 4 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 04.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

18 minute ago

Doi infractori notorii printre membrii fondatori ai partidului lui Călin Georgescu

Tribunalul București a admis, luni, cererea de înregistrare a Partidului „România Românilor”, formaţiune despre care…

13 ore ago

SCM Timișoara vrea să organizeze turneul Final 4 al Cupei României

Clubul SCM a înaintat Federației Române de Handbal o ofertă de organizare a turneului final…

15 ore ago

Săcălazul va avea, în premieră, creșă. La Moșnița va crește numărul de grupe funcționale

Două comune periurbane ale Timișoarei vor beneficia de susținere financiară în vederea oferirii de suport…

16 ore ago

Douăzeci de noi locuri de parcare sunt amenajate în Piața Consiliul Europei

Terenul public aflat în fața clădirii cunoscute ca și Centrul Financiar-Bancar, din Piața Consiliul Europei,…

17 ore ago

O asociere de firme condusă de Construcții Erbașu va primi 211 milioane de lei pentru reabilitarea a 13 kilometri de rețea de termoficare

O asociere condusă de societatea Constucții Erbașu a fost declarată câștigătoare a contractului de modernizare…

17 ore ago