Timișorenii sunt așteptați în continuare să viziteze expoziția dedicată Mănăstirii Cisterciene de la Igriș, acolo unde arheologii lucrează și găsesc vestigii istorice de valoare. Pe lista celor deja scoase la lumină sunt și inelele de la Igriș.
În expoziția dedicată Mănăstirii Cisterciene de la Igriș (1179 – 1500), vizitatorii mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a descoperi și vedea inelele medievale scoase la lumină din sit. Argintul lor poartă sigilii cu litere, cruci, frunze, motive vegetale și geometrii care fascinează și astăzi. O amintire că, mult înaintea bijuteriilor moderne, inelul însemna identitate, credință și putere.
”Vă invităm să le priviți de aproape la Muzeul Național al Banatului, Bastionul Maria Theresia”, transmit cei de la Muzeul Național al Banatului.
Expoziția e deschisă de miercuri până duminică de la 10:00 la 18:00.
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…
Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…
Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…
Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…
După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…