Arhiva pentru eticheta: bastionul maria theresia

Istoria Politehnicii Timișoara, reunită în cadrul unei expoziții organizate de Muzeul Național al Banatului

Istoria Politehnicii Timișoara, reunită în cadrul unei expoziții organizate de Muzeul Național al Banatului

Obiecte de colecție, fotografii, panouri documentare, exponate și materiale dedicate istoriei Politehnicii Timișoara, una dintre cele mai importante prezențe din fotbalul românesc și din memoria sportivă a orașului, toate vor fi reunite în cadrul unei noi expoziții, „Bastion Viola. Frânturi din istoria Politehnicii”, organizate de Muzeul Național al Banatului, în parteneriat cu Politehnica Timișoara și

MNaB e deschis publicului în cadrul Nopții Muzeelor, cu evenimente și expoziții alese

Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, este și în acest an parte a manifestărilor culturale organizate în cadrul evenimentului european „Noaptea Muzeelor”. Publicul este așteptat sâmbătă, 23 mai, între orele 17:00 și 01:00, la Bastionul Maria Theresia, pentru o ediție care aduce împreună patrimoniul, istoria vie, expozițiile, muzica, reconstituirea istorică și experiențele

Fotbal şi rock. Jucătorii lui Poli ajung în mijlocul oraşului la un concert Cargo

Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, organizează duminică, 8 martie, în Bastionul Maria Theresia, evenimentul „POLI în mijlocul orașului | Fotbal & Rock”, o întâlnire dedicată identității Timișoarei, care aduce împreună sportul, muzica live și comunitatea orașului. Prin acest eveniment, Muzeul Național al Banatului propune o întâlnire între sport, cultură și spațiul

Inelele de la Igriș, prezentate în cadrul unei expoziții la Muzeul Național al Banatului

Timișorenii sunt așteptați în continuare să viziteze expoziția dedicată Mănăstirii Cisterciene de la Igriș, acolo unde arheologii lucrează și găsesc vestigii istorice de valoare. Pe lista celor deja scoase la lumină sunt și inelele de la Igriș. În expoziția dedicată Mănăstirii Cisterciene de la Igriș (1179 – 1500), vizitatorii mai au la dispoziție doar câteva

La Timișoara ajunge expoziția „Oțel incandescent și coșuri fumegânde. 300 de ani de istorie industrială în Banatul de Munte”

Expoziția „Oțel incandescent și coșuri fumegânde. 300 de ani de istorie industrială în Banatul de Munte” va putea fi văzută și la Timișoara, în sălile Muzeului Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș găzduiește. Evenimentul are caracter itinerant și vă propune o incursiune în istoria industrială a Banatului de Munte. Expoziția prezintă istoria industriei

Muzeul Național al Banatului Timișoara organizează expoziția Artă și măiestrie bănățeană

Începând de marți 10 mai 2022, de la ora 18, în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia, va avea loc expoziția „Artă și măiestrie bănățeană”. Evenimentul este organizat de Muzeul Național al Banatului din Timișoara, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș. Obiecte de tezaur care nu au mai fost expuse niciodată, din Colecția Etnografică „Marius Matei”

Top