Administratie

Regiunea Böblingen va împărtăși cu Timișul experiența în domeniul managementului deșeurilor

Timișul și Böblingen, din Germania, sărbătoresc 25 de ani de colaborare. Cu această ocazie, o delegație a CJ Timiş s-a deplasat în regiunea parteneră. Iar unul dintre punctele discutate s-a referit la prezentarea experienței germanilor în managementul deșeurilor.

Problema este una extrem de actuală, mai ales odată cu rezilierea contractului cu Retim pentru Deponeul de la Ghizela. Delegația care s-a deplasat în Germania a fost condusă de vicepreședintele Alin Popoviciu.

“Zilele acestea am fost în Germania, unde am condus delegația Consiliului Județean Timiș, pentru a sărbători, împreună cu partenerii noștri din Böblingen , 25 de ani de cooperare între județul Timiș și acest district. Germania rămâne un partener economic solid și de încredere pentru județul Timiș, cu peste o mie de companii germane active, care susțin investițiile, locurile de muncă și creșterea sustenabilă a comunității locale. Prezența germană este parte din spiritual Timișului, iar relația dintre comunitățile noastre reprezintă un exemplu de prietenie europeană autentică, întemeiată pe respect, solidaritate, valori comune și sprijin reciproc în momentele care contează”, a anunțat Popoviciu.

Partenerii germani au anunțat că vor împărtăși din experiența lor în domeniul managementului deșeurilor cu Timișul.

“În urma discuțiilor avute aici, sunt bucuros să vă anunț că partenerii noștri germani s-au arătat dispuși să ne sprijine în gestionarea problemelor legate de situația dificilă a deșeurilor din județul Timiș. Districtul Böblingen are o experiență solidă și de succes în managementul integrat al deșeurilor, de la colectare și sortare, până la valorificare energetică și obținerea de profit. Implicarea lor în a ne sprijini este o dovadă concretă de parteneriat și prietenie. În perioada următoare, o delegație a Departamentului de Mediu din cadrul Consiliului Județean Timiș va efectua o vizită de lucru la Böblingen, unde va învăța modelul german de gestionare eficientă a deșeurilor, un exemplu de bune practici și un adevărat business profitabil, bazat pe sustenabilitate”, a mai spus Popoviciu.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

26 de minute ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

3 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

4 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

4 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

5 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

5 ore ago