Administratie

Primarul Dominic Fritz spune de ce s-a renunțat la violet pentru culoarea galbenă a mijloacelor de transport în comun

Edilul-șef al Timișoarei a oferit explicații pentru motivul vopsirii noilor mijloace de transport în comun achiziționate de oraș în galben și nu în violet, cum era până acum. Dominic Fritz vorbește despre conectarea cu istoria transportului în comun, dar și de siguranță.

Tramvaiele sau autobuzele din Timișoara au fost vopsite în trecut în galben, este culoarea istorică folosită, spune primarul Dominic Fritz. Este unul dintre motivele pentru care s-a luat decizia modificării celei folosite în ultimii ani, adică violetul, asociat orașului pentru că era folosit de echipa de fotbal a Timișoarei. De asemenea, primarul spune că galbenul face mijloacele de transport în comun vizibile în trafic.

”Galben este culoarea istorică a transportul lui în comun în Timișoara și vrem să ne relegăm de această istorie și în același timp este și o culoare după cum vedeți care este foarte vizibilă trafic, este cea mai sigură culoare și de aceea transportul Timișoara este galben. Asta nu înseamnă că n-am fi susținători devotați ai echipei noastre Poli, dacă transportul în comun este galben”, a declarat Dominic Fritz.

Galbene sunt și noile troleibuze achiziționate de oraș și care de vineri au intrat în circulație. Fritz spune că nu a fost ceva ușor să fie găsit furnizorul și acestea să fie cumpărate.

”Vreau să mai mulțumesc echipelor care au lucrat la acest proiect, pare simplu dar nu găsești firobuz în catalog sau pe emag și de aceea mulțumesc echipelor de la STPD, din primărie, de la Fonduri Europene, de la Direcția de Investiții. A fost o un efort de echipă, cu colegi tineri și mai experimentați și mă bucur că putem să punem la dispoziția timișorenilor roadele acestui efort”, a mai spus Fritz.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

La Giroc merge şi legat cu sârmă! Când tandemul Simonis – Popoviciu confundă oamenii cu gunoaiele

Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…

32 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

O oră ago

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

13 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

17 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

20 de ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

21 de ore ago