Primarul Dominic Fritz spune de ce s-a renunțat la violet pentru culoarea galbenă a mijloacelor de transport în comun

Edilul-șef al Timișoarei a oferit explicații pentru motivul vopsirii noilor mijloace de transport în comun achiziționate de oraș în galben și nu în violet, cum era până acum. Dominic Fritz vorbește despre conectarea cu istoria transportului în comun, dar și de siguranță.

Tramvaiele sau autobuzele din Timișoara au fost vopsite în trecut în galben, este culoarea istorică folosită, spune primarul Dominic Fritz. Este unul dintre motivele pentru care s-a luat decizia modificării celei folosite în ultimii ani, adică violetul, asociat orașului pentru că era folosit de echipa de fotbal a Timișoarei. De asemenea, primarul spune că galbenul face mijloacele de transport în comun vizibile în trafic.

”Galben este culoarea istorică a transportul lui în comun în Timișoara și vrem să ne relegăm de această istorie și în același timp este și o culoare după cum vedeți care este foarte vizibilă trafic, este cea mai sigură culoare și de aceea transportul Timișoara este galben. Asta nu înseamnă că n-am fi susținători devotați ai echipei noastre Poli, dacă transportul în comun este galben”, a declarat Dominic Fritz.

Galbene sunt și noile troleibuze achiziționate de oraș și care de vineri au intrat în circulație. Fritz spune că nu a fost ceva ușor să fie găsit furnizorul și acestea să fie cumpărate.

”Vreau să mai mulțumesc echipelor care au lucrat la acest proiect, pare simplu dar nu găsești firobuz în catalog sau pe emag și de aceea mulțumesc echipelor de la STPD, din primărie, de la Fonduri Europene, de la Direcția de Investiții. A fost o un efort de echipă, cu colegi tineri și mai experimentați și mă bucur că putem să punem la dispoziția timișorenilor roadele acestui efort”, a mai spus Fritz.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

Dan a spus: (noiembrie 15th, 2025 at 12:31 )

Bravo, sunt bune galbene.

Dan a spus: (noiembrie 15th, 2025 at 12:33 )

Bune galbeme…

ripensist a spus: (noiembrie 15th, 2025 at 13:32 )

Si pana la urma, Ripensia a realizat ceva.
Traiasca Rosii-Galbeni.

Daniel a spus: (noiembrie 15th, 2025 at 14:40 )

Astfel de explicații sunt contrazise de practică iar adevărul este că prin schimbarea culorii acest individ își impune voința asupra orașului și cetățenilor, marcându-și practic teritoriul sau feuda, prin culorile alese. Oricum istoria orașului nu începe cu cea pe care a cunoscut-o Fritz, adică ce postcomunistă dar el vine cu o justificare falsă în acest sens. Nu ne rămâne decât să sperăm că se va dezmetici cat mai mult electorat și la alegerile următoare îl vom martela la vot.

George a spus: (noiembrie 15th, 2025 at 18:19 )

Daniele, chiar PRIMELE tramvaie din Timișoara au fost vopsite galben. Oare de ce tâmpiții ăia de la New York au YELLOW CAB? În traducere, ca să pricepi și tu, TAXIURI GALBENE.

Daniel a spus: (noiembrie 15th, 2025 at 19:20 )

Primele tramvaie poate erau galbene ca era pe vremea imperiului iar culorile casei de Habsburg care crezi că erau? Oricum de atunci au fost mai multe culori iar alb cu violet era chiar reușit atât pe autobuze și troleibuze cât și pe tramvaie, dar a trebuit să își impună cineva voința fără vreun fel de consultare. Atunci nu voia referendum? Să facă unul dublu acum, inclusiv pentru suspendarea sa, ca deja nu se mai poate deoarece a realizat că nu mai prinde vreun mandat și acum trag toți tare să fie aranjați pe viață, atât financiar cât și locativ.

Sunt oribile galbene a spus: (noiembrie 15th, 2025 at 20:25 )

si cine sustine altceva mananaca cacat.

Vilmos Soos a spus: (noiembrie 15th, 2025 at 21:18 )

Dar ce are în comun culoarea violet cu istoria Timișoarei? Tramvaiele și firobuzele au fost galbene în oraș de când lumea. Culoarea lor a fost schimbata de un fost vice aflat în solda lui Marean Iancu, iar ideea a fost îmbrățișată de un aventurier din Bocsig, aterizat în Timisoara direct de la coada vacii. A trebuit sa vina un neamț ca sa ne reamintească tradițiile și istoria noastră ca oraș.

Mircea a spus: (noiembrie 16th, 2025 at 00:27 )

Astia cu violet ar trebui sa faca un exercitiu de imaginatie: Cum ar fi aratat Expresul de Ronat, (tramvaiul 5) vopsit in mov? Ca un rahat pansat. Plus ca era si vorba „vine pericolul galben” – tramvaiul 1, cand ieseam in fuga de la strandul UMT sa prindem tramvaiul spre casa. Mov e culoarea aleasa de primarul cu nume de sluga, ca sa ramana si el cu ceva in istoria orasului. Galben e culoarea care trebuie!

Eugen a spus: (noiembrie 16th, 2025 at 15:59 )

După ce ia foc bateria nu mai contează ce culoare au avut.

felix rothneda a spus: (noiembrie 16th, 2025 at 18:51 )

Unus pro omnibus, omnes pro uno (Unul pentru toți, toți pentru unul) este vorba de Elveția
Si când ma gândesc orașul Berna, are tranvai de culoare ROSIE trebuie sa fie multi comunisti
în oras!!!!poate ca amintire În Primul Război Mondial, în Elveția s-a refugiat Vladimir Ilici Uleanov (Vladimir Lenin) care a rămas aici până în 1917. În 1920, Elveția a aderat la Liga Națiunilor, care a avut sediul la Geneva, cu condiția ca țara să fie scutită de orice obligație militară.
Apropo!! în Elveția tranvaielee!! sânt de toate culorilee Oare când va învata ceva ROMÂnia!!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia

Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate
Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
Înainte de a deveni stadion, terenul pe care a fost vechiul ”Dan Păltinișanu” va fi încă o dată gazdă de eveniment. „Magia Crăciunului la Circ” este programat în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie 2026, pe terenul fostului Stadion „Dan Păltinișanu”, Consiliul Județean Timiș a aprobat acordarea, cu titlu gratuit, al acelui teren. Organizator al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește un nou eveniment pe locația fostului stadion, Magia Crăciunului la Circ
Târgul de Crăciun organizat de Primăria Timișoara în zona centrală a orașului își redeschide porțile la sfârșit de noiembrie. Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță evenimentul pentru ziua de sâmbătă, 28 noiembrie, la ora 18:00, când va avea loc și aprinderea iluminatului festiv. Pentru această ediție, oferta va fi una pentru toată lumea: un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce vom primi la Târgul de Crăciun al Primăriei Timișoara: Brad de 20 de metri, patinoar-circuit, un pian suspendat și cinci săptămâni de spectacole
În urmă cu câțiva ani, Consiliul Județean Timiș lansa ideea unui proiect cu adevărat inovator, care urma să ajute cea mai importantă zonă a industriei locale, un circuit pentru teste auto. Ideea a fost bine primită, fiind cerută de industria automotive, dar în acest sector au apărut problemele, iar ideea a fost pusă în stand-by....
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș nu a uitat de pista de testare auto din județ, dar proiectul e în stand-by și se caută fonduri pentru realizare
În urmă cu cinci zile, Primăria Timișoara anunța organizarea unei dezbateri publice asupra unui proiect de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul 2027. Adică o posibilă stabilire de majorare a taxelor și impozitelor aplicate anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria face dezbatere pe tema aplicării de cote adiționale la impozitele și taxele locale, viceprimarul Lațcău spune că impunerea nu crește în 2027
Sâmbătă, 31 octombrie 2026, arena Kingdom Arena din Riad va găzdui un duel de maxim interes pentru boxul românesc. Pugilistul timișorean Flavius Biea (37 de ani) urcă în ring împotriva tânărului prospect mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez (20 de ani), într-un meci programat pe durata a 10 runde la categoria mijlocie. Confruntarea este inclusă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultima șansă în elită! Flavius Biea înfruntă un talent neînvins din echipa lui Canelo, după o serie neagră de înfrângeri
În această vară, vehiculul de teren multifuncțional UNIMOG, achiziționat la Ghiroda prin proiectul Mobilitate Verde – Mobility in Green (MIG), a fost folosit pentru combaterea ambroziei în zonele frecventate de bicicliști și de comunitate. Iar rezultatele au fost foarte bune. Ambrozia nu este doar o buruiană, polenul ei provocând alergii severe, iar planta afectează biodiversitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un vehicul achiziţionat prin proiectul Mobilitate Verde, ambrozia este sub control la Ghiroda
Wallberg, unul din cei mai importanți dezvoltatori imobiliari regionali, cu experiență pe piețele din Arad, Brașov și Timișoara, a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din XCity The Idol, etapa a doua a proiectului XCity. Emiterea autorizației reprezintă un pas esențial în evoluția proiectului, care trece astfel de un prag important în perspectiva demarării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Wallberg a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din proiectul XCity The Idol din Timișoara. Proiectul are o valoare estimată de 120 de milioane de euro
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.